La drum

Suntem fericiti! Maine 1/03/2012, zburam spre Freiburg, acolo unde Raducu are sansa sa se faca bine si are aceasta oportunitate datorita voua si vrem sa va multumim ca ati facut posibila aceasta deplasare. E uimitor cum intr-un timp relativ scurt s-au mobilizat atat de multi oameni, din toate colturile lumii (strigatul nostru de disperare a ajuns pana in SUA), ceea ce ne convinge suplimentar ca Dumnezeu nu ne lasa, v-a intors cu fata la noi si din putinul fiecaruia ne-ati daruit si noua.
Avem acceptul dosarului (E112) pe o perioada de 6 luni, dar noi vom sta acolo intre 8-10 luni. Asteptam o reevaluare a diagnosticului si apoi ne vor comunica ce proceduri nu sunt incluse in pachetul initial de asigurare din E112, ceea ce inseamna costuri aditionale. Suma stransa pana acum e afisata pe blog si parerea noastra umila este ca ne vom incadra cu cheltuielile pe urmatoarea perioada de timp.
Daca vom avea acceptul celor de la clinica vom posta toate documentele oficiale de colaborare, asta ca dovada de certitudine a costurilor si tot ceea ce implica salvarea lui Raducu.
Tinem neaparat sa multumim celor care ne-au sprijinit de la inceput si pentru care durerea noastra este si durerea lor:
-companiile B.BRAUN, Sandvik Coromant, H.La ROCHE, Servier Pharma, Leo Pharma, Rolling Sistem, Antena 1, ziarelor de Moldova prin tipografia Print..., parohiile Bacaului si Barladului (vom completa lista).

Promitem ca va vom tine la curent!
Alice si Maricel Chirica

ACASA

Am iesit cu bine din prima cura...dupa doua saptamani de chin...si sunt acasa, acolo unde ma simt cel mai bine, unde sunt inconjurat de jucariile mele, unde inventez jocuri si povesti fara sa fiu intrerupt de ace, branule, citostatice si halate albe, unde mami ma imbie cu fel de fel de delicii culinare, unde de fapt ma simt cel mai in siguranta. Nici macar nu vreau sa ies la aer 5 min, pentru ca am impresia ca atunci cand ma imbraca parintii, ma duc la spital inapoi si iarasi plang pana ma invinetesc...iar ei renunta si ma tin in casa.
ACASA...e oaza mea de liniste si cand am ajuns, am fost surprins sa vad ca in lumea mea de povesti au aparut trei personaje...le-am vazut pe geam cand ma uitam in curtea vecinului...erau cu fata spre mine si radeau...pentru ca aveau gura, respectiv un pamatuf de la o matura- si-am ras si eu de ei, dar nu tremurau de frig chiar daca afara ningea, pentru ca aveau si fesuri (pe care le recunosteam ca fiind caciulile lui "Uin" si a "Monei") si fulare la gat, ba chiar si pelerine-niste saci menajeri-, cizme de cauciuc ca sa scartie zapada sub picioare daca o iau din loc si ca sa fie atmosfera cat mai relaxanta aveau si o umbrela intre ei...de parca ar fi stat la plaja si pareau ca ma asteapta.Prin intunericul care se lasase, imaginea prindea contur si tot ce vedeam erau de fapt omuletii de zapada conceputi de vecini special pentru mine...ca sa imi smulga un zambet dupa atatea lacrimi. Si-au reusit... asa ca le-am facut cu manuta, le-am spus "noapte buna" si le-am promis ca a doua zi vor fi personajele principale din jocul meu. Si-au fost...dar nu pentru mult timp. Aerul curat si rece de-afara m-a obosit in nici mai mult nici mai putin de 15 min si-am inceput sa plang ca vreau in casa. Nu mai iesisem de aproape doua luni afara...dar am stat suficient cat sa ma joc printre omuletii de zapada, care cred ca erau o familie, pareau mami, tati si cu mine.
Asa aratam printre ei...

Ma duc sa ma joc acum dar nu inainte de a va reaminti ca nu ma dau batut si de a va multumi pentru tot ce faceti pentru mine. Din lumea mea de povesti, de liniste si siguranta va trimit bezele la toti.
RADUCU

Zece zile

Sunt in a zecea zi de la cura si nu ma simt bine de fel, fac febra, nu mananc nimic, nu dorm bine si stau toata ziua pe picioare la mami sau la tati. Maduva mea nu vrea sa lucreze chiar daca am 6 zile de Za...poate daca in spital exista produsul original si nu cel generic, eram si eu mai bine acum. Azi mi-au pus din nou branula si "apa" pe care o dadeau doamnele de obicei la fluturas s-a transformat in plasma, combinatii de doua antibiotice, eritropoietina, neupogen original de data asta, glucoza, fluconazol (multumiri matusii ca m-a salvat cu aceste medicamente).O sa va povestesc intr-o zi si despre matusa mea...e parte importanta din viata mea, trebuie sa o cunoasteti, pentru ca in cea mai mare parte a timpului e dedicata mie chiar daca il are si ea pe Dudu mai mare decat mine cu aproape doua luni.
Cei din Freiburg nu au intarziat sa apara cu raspunsul si ne asteapta la ei intre doua cure pentru reevaluare, au trimis si invitatia pe mail doar ca desi parintii isi propuse sa mearga miercuri, 22/02/2012, totul e amanat din cauza aplaziei mele. Vom merge dupa ce termin a doua cura, respectiv dupa 5 martie. Intre timp, tati demareaza dosarul la CAS, mami se chinuie sa ma puna pe picioare iar eu, asa cum am promis, rezist si lupt ca sa fiu la final un invingator.
Sunt obosit...si suplimentar ma mai chinuie si mami...imi da laptic cu seringa pe gurita si eu ma impotrivesc pana la lacrimi...nu pot manca nimic, desi cer diverse feluri de mancare.
Deja fac nani...
RADUCU

Despre mine

Astazi nu ma simt prea bine, am iesit din cura pe picioarele mele dar se pare ca sunt un pic doborat de la atatea citostatice, nici nu m-am dat jos din pat, am inceput sa vomit, nu mai mananc si am avut nevoie si de transfuzie de sange. Dar ma voi ridica, pentru ca nu uit nici o secunda ce mi-am promis si suplimentar solidaritatea voastra ma face si mai puternic. Si tot din solidaritate s-a strans si suma de aproximativ 20 000euro.
Am si vesti bune. Adica foarte bune: am primit raspuns din Freiburg -Germania unde ne asteapta la o reevaluare intre doua cure, urmand ca ulterior sa se decida care va fi cursul tratamentului. Mare noroc avem ca accepta formularul E112 ceea ce inseamna ca nu vom mai avea nevoie de atatia banuti ci de mult mai putini daca ni se va aproba dosarul de statul roman. Ne-au promis un raspuns in maxim doua zile atat despre formalitatile legate de E112 cat si despre ce urmeaza sa facem. Mami va posta pe blog mail-ul final primit de la clinica. Cat despre raspunsul din Austria...se lasa asteptat.
Pana atunci, eu va promit ca incerc sa-mi revin cat pot de repede dupa aceasta bombardare cu substante si chiar daca am o stare generala precara eu tot va trimit bezele dintre ace, halate albe, branule si perfuzii.
RADUCU.

Noutati

Azi, 10 februarie 2012, am primit diagnosticul final din Germania, respectiv biologia moleculara si asa cum sperau si parintii mei, este in favoarea noastra. Genetica e negativa ceea ce inseamna ca voi raspunde la tratament si sansele mele la viata au crescut considerabil. Deja am inceput prima cura de chimioterapie si rezist eroic, mananc, ma joc, nu am nevoie de entiemetice suplimentare...si asta pentru ca stiu ce mi-am propus...VREAU sa traiesc. Dupa Germania, parintii asteapta cu sufletul la gura raspunsul de la clinica din Viena. Va fi urmatorul hop de care trebuie sa trecem. Suntem pozitivi cu totii si asa cum v-am promis, va tinem la curent cu noutati.
Dintre halate albe, multe ace, perfuzii si citostatice eu va trimit o bezea tuturor pentru ca ma sustineti!
RADUCU

Istoric

Poveste de viata...

Ma numesc Radu-Stefan si am hotarat sa intru in viata parintilor mei dupa o lunga asteptare, pentru ca bucuria lor sa fie inzecita atunci cand le voi tipa prima oara in urechi...si ziua aceea a fost 11 decembrie 2009. Asa aratam eu atunci...

Timpul a trecut, m-am bucurat de prima aniversare si incepeam sa descoper lumea din jurul meu. Toata ziua chicoteam, faceam mici prostioare si eram desigur, adevarata comoara a parintilor mei. Asa aratam la un anisor...

Primul an de griji si emotii pentru parinti trecuse si iata ca ma indreptam spre al doilea...

...care daca stiam cum va fi sau ce tragedii aduce as fi facut ceva...ceva ce sa le arate parintilor ca boala incepea sa se cuibareasca in sufletelul meu si poate alta era soarta mea acum...dar din pacate exista o parte din destin pe care nu o putem influenta. Petrecerea pentru cei doi anisori ai mei fusese amanata pentru o alta data calendaristica... Asa aratam la doi anisori...

Pana acum a fost POVESTE...de aici incolo totul e COSMAR.

Totul a inceput pe 22 decembrie 2011 cand am fost internat pe un diagnostic de hernie inghinala dreapta si dupa multe peripetii s-a hotarat a se interveni chirurgical in ziua de 13 ianuarie 2012. Parintii au primit primul soc: sarcom cu celule mici albastre cu indice mitotic ridicat iar testele de imunohistochimie orienteaza diagnosticul spre o tumora cu celule mici rotunde polifenotipica. Dupa mai bine de trei saptamani nu aveam un diagnostic cert pentru ca sistemul medical romanesc este dezastruos si deficitar.

Azi, 7 februarie 2012, am primit un prim raspuns din Germania: diagnostic sarcom Ewing extraosos, urmand a fi completat de rezultatele de biologie moleculara.

Parintii nu isi revin din primul soc ca le incaseaza succesiv pe celelalte: lipsa unor citostatice din protocolul pe boala, incapacitatea sistemului medical de a face schema completa de tratament (radioterapie), etc.

Printre altele, parintii au inteles ca in viata nu e important sa ai carti bune ci sa le joci bine pe cele pe care le ai, dar pentru asta avem nevoie de fiecare dintre voi.

Asa arat eu acum...

Stiu, sunt complet schimbat...dar mi-am propus sa recuperez ce am pierdut, mi-am propus si VREAU sa traiesc, dar pentru reusita mea am nevoie de voi, pentru ca salvarea mea e undeva la una din clinicile din Franta, Austria sau Germania si depinde de suma de 150.000 euro.

Putinul fiecaruia dintre voi inseamna mult pentru mine, iar cu cat strangem mai repede acesti bani cu atat mai mult am sanse la viata. Salvarea mea sta in mainile voastre.

Sunt sigur ca parintii vor gasi o cale prin care sa va multumeasca din suflet pentru tot sprijinul acordat. Si tot la fel de sigur sunt ca voi avea ocazia sa-mi aniversez ziua cand voi implini trei anisori si-o sa va trimit un zambet tuturor.

DOAMNE AJUTA!