Astazi, am scos din cufarul tau fata de perna pe care ai stat in ultima saptamana, hainutele din ultima ta zi...le-am adunat strans la piept de dorul tau...inca miroseau a tine...si te-am respirat, m-am umplut de tine dar tot nu mi-a trecut de dor. Intr-un mod primitiv dar puternic, am creat o punte intre trecut si prezent, oferindu-mi un moment de consolare.
Se spune ca fiecare dintre noi este o litera din alfabet-singuri, suntem doar un sunet, dar impreuna cu ceilalti ne transformam in cuvinte, iar cuvintele formeaza apoi o poveste. Ramasi singuri dupa ce tu ai plecat, am strans toate amintirile cu tine, ele fiind o minune pt noi, pt ca ne-au dat putere si energie sa ne traim viata in prezent.. Am realizat ca trecutul si prezentul fac parte din acelasi intreg si astfel am fost pregatiti sa pasim in viitor. Asa au aparut fratiorul si surioara ta- alte litere din alfabet. Am format impreuna cuvinte si iata-ne acum scriind si traind o frumoasa poveste.
7 ANI...da, ani la rand...si eu sunt dovada vie ca timpul nu vindeca ranile sufletului, ar trebui sa mai traiesc cel putin o mie de vieti de aici inainte sa pot spune la un moment dat ca cicatricea nu mai doare. Sentimentele mele de durere s-au lamurit rand pe rand, in ritm propriu, iar daca in trecut atunci cand ma gandeam la lumea intreaga, imi dadeam seama ca in fiecare moment undeva ninge si viscoleste, acum...cand ma gandesc la restul lumii, stiu ca undeva rasare soarele.
Si, desi scriem acum o frumoasa poveste in patru, noi nu vom mai fi niciodata la fel.
Te iubim, copil de poveste! Cu dor!
mami, tati, Iustin si Anastasia
