Joi a fost o zi mare si spun asta pentru ca ne-a venit diagnosticul pe care-l asteptam cu totii: sarcom nediferentiat. Cum nu exista protocol standard pe asa ceva, s-a hotarat sa se aplice alternativ o cura de I2VA cu una I2VAd, ramand discutia deschisa pentru radioterapie. Dnul dr care se ocupa de mine, le-a spus parintilor ca inca se mai gandesc la radioterapie pentru ca pe termen lung aceasta ar face distructie osoasa iar el isi doreste ca toti pacientii micuti, asa ca mine, sa se dezvolte cat se poate de normal, fara a ramane cu sechele fizice. In functie de cum voi raspunde la tratament, vor incerca sa sunteze radioterapia, iar despre transplant vom vorbi la finalul tratamentului. Asadar, continuam lupta, dar de aceasta data pe un teren sigur, asta pt ca stim boala intr-un procent de 100%.
Daca joi a fost o zi mare, imi permit sa spun ca vineri a fost o zi cu adevarat mareata si splendita pentru mine. Terminasem cura si urma sa plecam "acasa" cand au venit analizele si Hb scazuse la 6.8, restul fiind aproape de normal. Deci...am primit sange si-am fost nevoit sa mai stam 3 ore in spital. In tot acest razboi cu boala incep sa castig teren pentru ca la ultimul RMN facut s-a constatat ca metastazele descrise in Romania de pe picior au disparut, a mai ramas doar o umbra in spatiul popliteu. M-am inarmat bine in aceasta lupta si asa cum va spuneam de la inceput, sunt hotarat sa o castig, pentru ca vreau sa TRAIESC si sa am ocazia sa va trimit ganduri bune de la fiecare aniversare a mea.
Cand aproape sa terminam totul, eram in camera de joaca cu mami, cand numai ce vad ca pe usa intra o fata foarte cunoscuta si draga mie...mi-am oprit respiratia pret de cateva secunde, m-am inrosit la fata (si nu de la transfuzie) si nu mai stiam cum sa-mi exprim imensa bucurie la cele vazute: era "tata" Adi (unchiul meu si tatal lui Dudu despre care v-am povestit la inceputuri de el, cand va pomeneam si de matusa mea-sora mamei). Am inceput sa-i arat cum ma jucam cu maimutelele care se prindeau de liane...vorbeam mereu si fara inteles...toti erau spectatori la "bufetul" de gustari emotionale care-l ofeream, iar mama...avea si ea "bufetul" ei, doar ca nu s-a priceput atat de bine ca mine sa se exteriorizeze. In cele din urma am plecat "acasa" si de bucuros ce eram ca venise "tata" Adi la noi, i-am lasat pe parinti in urma si mergeam cu unchiul. M-am jucat mereu cu el, mi se facuse dor de camera pe care o am la ei acasa, ii spuneam mereu ca mergem acasa la Picu-Picu (asa ii spun matusei mele) si cand a venit nefastul moment de a ne desparti, am devenit trist, si-i spuneam mamei ca "Dudu, upat" (Raducu e suparat).A doua zi dimineata, nici bine nu ma trezisem ca din nou ii spuneam mamei ca "tata" Adi vine, e la "maghin" (magazin) sa cumpere "amale" (animale) pt Ducu. Dar zilele au trecut si incet, incet, am uitat, desi am momente cand spun ca vreau ACASA.
A fost o saptamana plina pt mine si a culminat cu sfarsitul ei.
Sper sa fiti aproape de mine in continuare chiar daca va scriu atat de rar, conexiunea la net nu e permisiva tot timpul. Am nevoie de incurajarile si cuvintele voastre frumoase, chiar daca nu va cunosc pe toti.
Va trimit bezele la toti!
Raducu
 |
| In prima zi de citostatice... |
 |
| Una dintre activitatile mele din timpul curei...dovada ca rezist la tratament! |
 |
| Asa arat seara, dupa multe activitati facute in spatiile amenajate de joaca...obosit, dar nu infrant de boala! |
Multumim tie si parintilor tai pentru lectia de vointa, curaj, putere sufleteasca si speranta! Ne rugam pentru tine si suntem alaturi de voi! Curaj, micutule!
RăspundețiȘtergereMinune scumpa care ne impresionezi pana la lacrimi de fiecare data cand citim ceea ce ne scrii si care ne dai atata curaj si speranta in viata, dar mai ales ne impresionezi atat de mult prin lectia de viata pe care ne_o oferi fiecaruia dintre noi. Trebuie sa stii ca sunt ff multi oameni cu suflet mare care se roaga pt tine; iti dorim din tot sufletul sa fii sanatos si sa_ti daruiasca Bunul DUMNEZEU tot ceea ce iti este de folos alaturi de scumpii tai parinti. cu mare drag finutii
RăspundețiȘtergereStim ca sunteti alaturi de noi si va multumim pt tot!
ȘtergereSlava Domnului ca lucrurile merg spre bine. Puiul asta de om are atat de multe de facut in viata si se vede in privirea lui ca e determinat sa nu-i scape nimic din ce viata are sa-i ofere.
RăspundețiȘtergereIntamplarile astea vor fi in curand numai amintiri, care le vor arata parintilor, lui Radu si celor care sunt cu sufletul alaturi de el ca fiecare zi de sanatate alaturi de cei dragi este un cadou nepretuit de care trebuie sa ne bucuram pe deplin si orice alte nemultumiri marunte nu-si au locul in existenta noastra.
Ne bucuram de vestile minunate pe care ni le dati si de fiecare data citim mesajele cu emotie si respiratia taiata. Felicitari lui Raducu pentru curaj si parintilor le transmitem multa putere si credinta in continuare. Mai e putin si tot cosmarul acesta va lua sfarsit! Va pup si sunt in continuare cu sufletul alaturi de voi! Rica
RăspundețiȘtergereMultumim pt tot!
ȘtergereMult curaj si Doamne ajuta in continuare. Suntem alaturi de voi.
RăspundețiȘtergereDoamne ajuta in continuare...nu mai pot spune nimic altceva.......decat ca va imbratisez si va transmit din nou dorinta mea de MULT MULT BINE!!!
RăspundețiȘtergereacum am aflat de Raducu. Locuiesc in Freiburg si as dori sa stiu la ce sectie din Uni Klinik se afla micutul? Am un amic care e doctor neurochirurg la Uni Klinik. Poate putem sa va ajutam cu ceva. Ii voi trimite si lui povestea lui Raducu sa imi spuna ce crede. Imi puteti trimite un email fie la alina26@gmx.net sau raspunde aici. Daca aveti nevoie de traduceri sau ceva de genul asta- cu cel mai mare drag.
RăspundețiȘtergereMult curaj si credinta. Toate ne sunt date in viata cu un anumit scop.
Alina