Pagini

miercuri, 31 octombrie 2012

Cu si fara diagnostic

 Poate va intrebati ce e cu titlul asta, sau ce exprima el...ei, bine am primit rezultatele de la cele cinci biopsii trimise in trei Institute de Tumori si Centre de referinta in anatomie patologica din Germania. Daca la inceputul descoperirii bolii nimeni nu putea sa precizeze cu exactitate diagnosticul meu si a fost doar o concluzie stabilita prin procedeul eliminarii altor diagnostice, acum suntem din nou in punctul din care am plecat. Am sperat ca macar acum sa pot afla boala de care sufar, dat fiind faptul ca doctorii au avut ocazia acum sa preleveze material proaspat din tumora dar se pare ca nu a contat foarte mult. Sunt in continuare un caz extrem de rar si cu o boala ciudata. Si ca sa nu va mai tin in tensiune, diagnosticul venit de la Kiel a fost pentru a doua oara neuroblastom, cel din Freiburg-neuroblastom, iar cel de la Koln de sarcom nediferentiat. Astfel, istoria se repeta si nimeni nu poate preciza diagnosticul meu. Au ajuns totusi la concluzia ca poate fi un neuroblastom atipic dar unii isi mentin parerea ca ar fi sarcom nediferentiat din cauza pozitionarii tumorilor. In prezent sunt la al doilea bloc de citostatice (si al 11-lea din viata mea) pe neuroblastom urmand ca pe 16 noiembrie sa fac RMN abdominal sa vedem daca raspund la tratament sau nu. E dificil de facut un managment corect al bolii atat timp cat nimeni nu stie exact ce am. Se pare ca boala mea nu e de competenta medicinei de azi, nici a doctorilor si nici a citostaticelor. Parintii sunt convinsi ca sunt un caz de biserica iar rezolvarea mea sta doar in puterea bunului Dumnezeu, ajungand la aceasta idee dupa ce au vazut ca ne-am intors de unde am plecat. Si-au pus sperantele de la bun inceput in Marii Sfinti Facatori de minuni, m-au uns cu ulei sfintit adus din Grecia de la Sf. Nectarie dar deopotriva credeau ca si doctorii trebuie sa isi faca treaba si credeau si in terapia clasica. Pe deasupra, ca si intarire a convingerii lor ca nu sunt numai de competenta tratamentului clasic, analizele la ficat cu atata toxicitate in mine (plus radioterapia facuta) arata ca un ficat normal care nu a vazut in viata lui medicamente. Deci e un miracol cu organismul meu doar ca cineva vrea sa le mai complice. Acum...lucrurile stau altfel.
Eu sunt in continuare cel mai activ copil de pe sectie chiar si doctorii se mira ca am atata tonus. Ba chiar intorc capul dupa mine cand ma vad cat pot alerga pe holuri, nu-mi ajung picioarele pe cat as vrea sa alerg, sa topai.
Stresul parintilor e la fel de ridicat, pentru ei situatia e destul de greu controlat si vor sa faca tot ce pot pentru a scapa de boala macar pentru o perioada oricat de scurta ca sa mergem acasa la noi, unde sunt siguri ca evolutia mea va fi una foarte pozitiva. Nu trece zi sa nu ma intrebe daca vreau acasa iar eu le zic ca nu, aici e casa mea,  imi place aici, dar cred ca am uitat de atata vreme ce inseamna ACASA.Totodata s-au gandit la terapie alternativa dar medicii nu le permit sa faca acest lucru. E lesne de inteles...
In fine, toata aceasta situatie culmineaza cu faptul ca...am din nou gene si sprancene, am prins din nou contur iar daca am caciulita pe cap toata lumea zice ca arat ca un copil normal. Eu inca nu ma dau batut.
Va multumesc tuturor pentru faptul ca inca ma sustineti si imi trimiteti mesaje.
Va trimit bezele la toti!
RADUCU


7 comentarii:

  1. Tefania 3:17 " Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, ca un viteaz care poate ajuta; Se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui şi nu va mai putea de veselie pentru tine.”
    Luca 17:21"Căci iată că Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru.”
    Domnul Isus este cu voi, veniti cu incredere la el in rugaciune, El va iubeste, va vrea vindecati mai mult decat vreti voi sa fiti vindecati, va vrea fericiti mai mult decat vreti voi sa fiti fericiti. Veniti la el direct caci El va asculta si va va ajtua.
    El m-a ajutat si pe mine si pe familia mea.
    Incredeti-va in El, precum o faceau si sfintii.
    Tatal ceresc pe El ni l-a dat sa fie izbavitor, mantuitor, mangaietor. El este aproape de cei cu inima zdrobita ca si saracutii de voi.
    Prin EL nu numai copilul va fi vindecat dar si voi veti fi mantuiti caci scris este:
    Faptele Apostolilor 4:12 "În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi.”
    Domnul sa va binecuvinteze cu harul sau!

    RăspundețiȘtergere
  2. Mari minuni face Dumnezeu si asa speram si de la aceasta minune care se numeste Raducu, trebuie sa speram ca dupa atata suferinta vor veni si binecuvantarile si bucuriile.
    De multe ori stiinta este ingenuncheata de minunile lui Dumnezeu si trebuie sa credem ca asa va fi si in cazul lui Raducu.
    Va imbratisam cu drag si nu incetati sa sperati ca totul va fi bine.
    Un Domane ajuta din tot sufletul! finutii

    RăspundețiȘtergere
  3. Cele doua lumi, cea lumeasca reprezentata de medici si cea Divina nu se concureaza, nu se elimina ele se intrepatrund. Nu cred ca renuntarea la protocoalele medicale ajuta Divinul, ci poate Cel de Sus va pune umarul pentru ca minunea sa se infaptuiasca tocmai prin acele proceduri medicale.
    Cata vreme Radu se simte ca acasa, este vioi, vesel cu chef de joaca si medicii nu se declara invinsi cred ca nu are de ce sa strice daca sunt lasati sa-si faca treaba pana la capat. Sa speram ca vremea terapiilor alternative nu va veni niciodata.
    Ii tinem pumnii lui Radu si asteptam cu nestramutata convingere un nou sir de vesti bune despre el.

    RăspundețiȘtergere
  4. Anca Barlad salut RADU ce faci esti mai bine.

    RăspundețiȘtergere
  5. Te pupam Raducu si iti tinem pumnii ca stiinta sa fie ingenunchiata in fata puterilor lui Dumnezeu. Inca mai speram intr-o minune! Fie ca rezultatul de la RMN sa fie exact asa cum asteptam cu totii. Sa se vada clar cum acest neuroblastom nenorocit sau sarcom nediferentiat sa dispara odata pentru totdeauna din acest trup binecuvantat! Va imbratisam cu drag si asteptam vesti bune! Rica

    RăspundețiȘtergere
  6. sunteti niste luptatori si asa sa ramaneti. cred si vreau sa credeti si voi, sa nu va pierdeti speranta ca totul va fi bine. stiu ca din afara vezi altfel lucrurile, ca e mai usor dar Raducu pare un copil normal. eu cred ca RMN-ul sa iasa bine si sa veniti sanatosi acasa si sa va relauti viata. meritati asta! sunt alaturi de voi si ma rog sa fie bine. va pup, Andreea (barlad-iasi)

    RăspundețiȘtergere
  7. E ceva de nedescris si nestiinta asta cred ca e cea mai cumplita...la naiba si cu medicina asta si cu evolutia ei!!Astept cu nerabdare numai vesti bune..sincer de fiecare data ma gandesc cu teama sa deschid pagina...si de multe ori renunt de frica...dar va sunt alaturi sufleteste in fiecare zi!!!!

    RăspundețiȘtergere