radu stefan chirica
vineri, 22 decembrie 2023
2023 - 11 ani fara tine
luni, 11 decembrie 2023
11 Decembrie 2023 - De ziua ta!
luni, 12 decembrie 2022
Al 9-lea an fara tine!
11 decembrie-De ziua ta!
duminică, 24 aprilie 2022
sâmbătă, 11 decembrie 2021
Decembrie, e ziua ta!
marți, 22 decembrie 2020
Al 8-lea an, fara tine
duminică, 22 decembrie 2019
Al saptelea an fara tine
Astazi, am scos din cufarul tau fata de perna pe care ai stat in ultima saptamana, hainutele din ultima ta zi...le-am adunat strans la piept de dorul tau...inca miroseau a tine...si te-am respirat, m-am umplut de tine dar tot nu mi-a trecut de dor. Intr-un mod primitiv dar puternic, am creat o punte intre trecut si prezent, oferindu-mi un moment de consolare.
Se spune ca fiecare dintre noi este o litera din alfabet-singuri, suntem doar un sunet, dar impreuna cu ceilalti ne transformam in cuvinte, iar cuvintele formeaza apoi o poveste. Ramasi singuri dupa ce tu ai plecat, am strans toate amintirile cu tine, ele fiind o minune pt noi, pt ca ne-au dat putere si energie sa ne traim viata in prezent.. Am realizat ca trecutul si prezentul fac parte din acelasi intreg si astfel am fost pregatiti sa pasim in viitor. Asa au aparut fratiorul si surioara ta- alte litere din alfabet. Am format impreuna cuvinte si iata-ne acum scriind si traind o frumoasa poveste.
7 ANI...da, ani la rand...si eu sunt dovada vie ca timpul nu vindeca ranile sufletului, ar trebui sa mai traiesc cel putin o mie de vieti de aici inainte sa pot spune la un moment dat ca cicatricea nu mai doare. Sentimentele mele de durere s-au lamurit rand pe rand, in ritm propriu, iar daca in trecut atunci cand ma gandeam la lumea intreaga, imi dadeam seama ca in fiecare moment undeva ninge si viscoleste, acum...cand ma gandesc la restul lumii, stiu ca undeva rasare soarele.
Si, desi scriem acum o frumoasa poveste in patru, noi nu vom mai fi niciodata la fel.
Te iubim, copil de poveste! Cu dor!
mami, tati, Iustin si Anastasia
sâmbătă, 22 decembrie 2018
Al saselea an,fara tine!
luni, 11 decembrie 2017
Decembrie, e ziua ta!
Si iarasi a venit decembre
E luna-n care te-ai nascut
Si azi e 11...zi cu umbre
Tristete, lacrimi, dor absolut!
E ziua-n care-ai fi implinit
8 anisori, copil râvnit,
Dar azi, tot numar anii cand
Te-as fi sarbatorit cântând.
Aici la noi, e trist si gol
Si ma intreb mereu cum oare
E la tine sus in cer
E veselie, sarbatoare?
As vrea ca cerul sa se crape
Doar o secunda sa te vad
Apoi, as mai trai o viata
Cu bucurie, fara sa plang.
Dar astazi...este despre tine
Copil balai, cu par buclat
Vazduhul tot iti apartine
Ca sa petreci, sa râzi, sa zbori neîncetat!
Te iubim!
mami si tati
vineri, 23 decembrie 2016
Al patrulea an fara tine...
luni, 12 decembrie 2016
De ziua ta as fi facut...
Iarta-ma ca scriu azi...
Toparceanu, Minulescu,
Macedonski sau Sorescu
As sti acum s-asez aici
Doua, trei versuri pt tine
De ziua ta, fara sa am piedici.
Nu esti aici, te-ai dus sus, sus
Sa zbori deasupra tuturor, la infinit.
Copil ravnit, copil iubit
Ce stai la dreapta lui Iisus.
Cu lumanari adevarate, c-altadata
Dar m-am simtit incatusata
Cine sa sufle-n lumanari?
Cu glas domol, ritm cadentat
Cu tati si fratele tau
Dar n-avem cui, tu esti plecat.
Cat despre piedici...chiar daca pic, tu ma ridici
Poate de asta am reusit
Chiar de mi-e sufletul topit de dorul tau,
Sa ma exprim de ziua ta
Atat cat pot...iubirea mea.
miercuri, 1 iunie 2016
DOR DE TINE
Copil balai cu bucle-n par
In urma ta e numai DOR,
Un DOR ce doare, tot mai mult
In fiece zi, aici pe pamant.
Azi, 1 iunie vom inalta un balon pt tine...zboara mai sus decat putem ajunge noi la tine...
Te iubim, pui mic.
marți, 22 decembrie 2015
Al treilea an fara tine
Ne este dor de tine, pui mic zulufat!
mami si tati
vineri, 11 decembrie 2015
De ziua ta, Raducu
marți, 14 aprilie 2015
Un alt Paste fara tine....
Si fara cuvinte...tacere...mormant...rece..., doar lumina cea sfanta e calda iar dorul de tine arde.
Te iubim ingeras mic.
Mami si tati.
marți, 23 decembrie 2014
Al doilea an, fara tine...
E atat de dureros sa astepti ca timpul sa treaca si din cand in cand sa numeri...
Ma uit mereu la anii care stau inscriptionati pe piatra de la capataiul tau... 2009-2012. Ai avut o viata atat de scurta si minuscula, viata ce sta inchisa intr-o "cutie", cu numele tau pe cruce. Simtim lovituri ca de pumnal in suflet de fiecare data cand ne oprim mintea in loc si doar gravitam in jurul a tot ce am trait de cand boala a pus stapanire le tine. Scriu aici, in continuare, pentru tine iubirea mea zulufata, pentru nimeni altcineva. Pentru altii, ce ni s-a intamplat noua nu e decat ceva ce li se intampla altora.
Dar pentru noi, plecarea ta, e un monument al durerii.
Ne doare sufletul de-atata dor, ne ustura ochii de cat te cautam cu privirea, am ragusit de cat te strigam...si totul ramane fara raspuns.
Te iubim, copil de poveste calator.
Mami si tati.
joi, 11 decembrie 2014
De ziua ta, Raducu.
Iubitul nostru ingeras zulufat, azi ar fi trebuit sa petrecem impreuna cei cinci anisori de cand ai venit pe lume, sa fii inconjurat de prietenii tai, sa topai printre cadouri...
Dar uite ca azi, ai fost sarbatorit in gradina lui Dumnezeu, ai topait printre toti ingerasii care au umplut cerul, iar noi aici, pe pamant, ne-am adunat la capataiul tau si te-am "sarbatorit" cu lacrimi...
Azi, mami si tati si-au trait ziua napaditi de trairi la extreme, ne imaginam ca iti taiam tortul cand de fapt imparteam coliva, am rulat poze si filmulete cu tine din primele minute ale vietii tale si in paralel ne sagetau prin minte imagini cu tine pe mesele de operatii, cum vomitai de la citostatice...
M-am caznit toata ziua sa iti scriu, dar iarasi ma simt goala, probabil asa ai aranjat tu lucrurile astfel incat sa nu ma rascolesc mai mult decat sunt in fiecare zi. Chiar si asa, daca aici nu pot lasa cateva din trairile noastre ca parinti de ingeras, tu stii ca noi vorbim cu si despre tine in fiecare zi.
Te iubim, copil de poveste.
Mami si tati.
duminică, 4 mai 2014
Inca un Sfinte Paste fara tine
desi vorbesc cu tine in fiecare zi, iar mintea imi este conectata la lumea in care traiesti acum in fiecare secunda, am ales sa scriu mai rar. Asta nu inseamna ca viata imi este mai usoara acum, sau ca sufletul mi s-a calit de atata suferinta, sau ca am preocupari atat de mari incat nu pot sa iti aloc cateva minute aici, pe blogul tau, unde ti-ai inceput povestea durerii tale. Ci pur si simplu sunt asa cum m-ai lasat de cand ai plecat, seaca, goala, muta, redusa doar la limita supravietuirii. Cand intentionez sa iti scriu, devin revoltata pe soarta ta pentru a nu stiu cata oara, ma pierd in amintiri dureroase si sfarsesc prin a nu fi capabila sa leg doua vorbe de care sa fii mandru, mandru in sensul in care ai putea sa spui "bravo mami, ma bucur ca ai inteles de ce a trebuit sa plec". Cum as putea sa trec peste etapa asta, atat timp cat astfel de situatii sunt irationale pentru mine. Iar ce e irational, nu pot accepta. De aceea, mami se roaga in fiecare seara la tine, ca atunci cand esti pregatit, sa cobori din nou la noi.
La fel ca anul trecut si anul acesta si ca ceilalti care vor veni, am impartit lumina sfanta la trei. Asa va fi mereu, pentru ca tu esti cu noi...allways.
duminică, 22 decembrie 2013
PRIMUL AN FARA TINE...
as vrea sa-ti transmit ganduri frumoase dar mintea mea leviteaza si refuza cu incapatanare sa lege cateva randuri pt tine. De dimineata, am zacut cu capul plecat la capataiul tau si ma luptam din rasputeri sa nu vars o lacrima...nu am reusit...
E primul an fara tine, iar dupa el vor veni si ceilalti...iar daca timpul a trecut peste noi nu inseamna ca e mai usor, durerea e aceeasi, doar ca m-am obisnuit cu ea...
Ti-am impodobit un bradut acolo la tine...sa fie Craciunul nostru in trei...
Si pt ca nu am avut niciodata ocazia sa ti-o spunem, o facem acum: iti multumim ca am avut fericirea sa iti fim parinti, ca ai venit in viata noastra si pt ca am invatat atat de multe lucruri de la tine; ca ne dai puterea de a merge mai departe, ca ai scos din noi tot ceea ce noi nu stiam ca detinem, pentru ca ne-ai ales, pentru toate acestea si nu numai, iti multumim.
Anul trecut pe vremea asta, ne-ai transformat din parintii tai in parinti de ingeras...acum esti pretutindeni, esti ca cerul...liber si oriunde vrei tu sa fii. Si in fiecare dimineata privesc in sus, te vad si stiu ca oriunde m-as duce esti cu mine...pt ca esti ca cerul...peste tot!
Te iubim, Raducu.
Mami si tati.
miercuri, 11 decembrie 2013
DE ZIUA TA, RADUCU
Am incercat sa tin cont de spusele ei pentru ca avea dreptate si tot atunci am realizat ca ma pot vindeca de tristetea care ma apasa. Va intrebati probabil cum...
In scurt timp, se va implini un an de cand Raducu a vrut sa fie mai mult decat ceea ce era...era un copilas, a vrut sa fie apoi ingeras iar in tot acest timp nu am facut decat sa incerc sa inteleg ce ni s-a intamplat, care a fost misiunea lui, ce trebuie noi sa invatam din toate astea, sa traim cu durerea asta. Intr-o oarecare masura am bifat peste aceste obiective ca fiind realizate. Iar bifa finala, am facut-o astazi fiindca sms-ul bunei mele prietene m-a luminat. Ma uitam la telefon si ma gandeam de unde simteam ce simteam, apoi am facut conexiune cu un mesaj primit zilele trecute de la echipa medicala din Freiburg cand postasul ne-a adus o felicitare in care ne scria ca un vechi proverb irlandez spune ca : "Daca Dumnezeu ti-a dat asa greutati, inseamna ca ai pantofi puternici in picioare sa treci peste ele".
Am concluzionat si mi-am dat seama ca am nevoie sa simt toata aceasta durere si am curajul sa ma las prada sentimentelor care ma incearca pentru ca...am puterea sa traiesc aceasta experienta. Dumnezeu mi-a dat-o, impreuna cu Raducu.
Azi, de ziua lui, as mai putea spune doar ca Raducu m-a invatat atat de multe lucruri, dar nu m-a invatat cum sa traiesc fara el.
PENTRU TINE, RADUCU, MAMI A COMPUS O POEZIE:
Azi, e ziua ta copile
Patru ani ai fi-mplinit
Si-o petrecere ca-n filme
Cu multi clovni ti-as fi facut.
Baietei dar si fetite
Toti la tine-ar fi venit
In brate ca sa te stranga
Sa iti dea un mic pupic
Sa-ti ureze "La multi ani",
Sanatate ca sa ai!
Un tort mare ai fi avut
In chip de Garfield l-as fi facut
Ornat cu lumanere
Ca sa sufli tu in ele.
Bucuria mea-I desarta
Caci tu nu mai esti acasa
Plange sufletul in mine
Ca mi-e tare dor de tine.
As fi vrut sa te privesc
Si la piept sa te strivesc
De atata dor si jale.
As fi vrut sa te ating,
In brate ca sa te strang,
Sa iti spun cat te iubesc,
Ca de dor eu ma topesc.
Tu, copilul meu cel scump,
Viata mea acum e scrum.
Azi...e ziua ta copile
Si chiar de nu esti aici,
Stiu ca-n casa ta cea noua,
Tu vei fi sarbatorit.
Dumnezeu nu va uita,
Ca azi este ziua ta.
Veti petrece impreuna
Cu copiii toti de mana,
Veti manca, juca, dansa,
Impreuna veti zbura,
Printre toti norii pufosi
Copii veseli si frumosi!
Sus in cer e bucurie,
Aici jos e...saracie.
Asa-I viata fara tine
Non-valoare..., amaraciune.
Azi...e ziua ta copile...
Fulgi de nea, stelute fine,
Tu cu ele-acum te joci.
E putin...dar ma alina
Acest gand ca tu esti bine.
Iar daca lacrimile ar putea inalta o scara, amintirile o carare, as urca pana la tine si te-as aduce inapoi acasa. Dar pentru ca nu pot, ti-am inaltat in seara asta lampioane, ca lumina lor trimisa de noi toti, cei adunati pt tine, sa ajunga cat mai aproape de tine.
Sa petreci frumos alaturi de Doamne-Doamne si de ingerasi.
Mami si tati care te iubesc mult, mult de tot.
duminică, 10 noiembrie 2013
Impacare sufleteasca si spiritualitate
SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR
„Dar mortul”, îmi vei spune, „putrezeşte, se face ţărână”. Tocmai de aceea trebuie să te bucuri mai mult. Când cineva vrea să rezidească o casă, care s-a învechit şi e gata să se prăbuşească, după ce mai întâi îi scoate afară pe cei ce locuiesc într-însa, o dărâmă din temelii şi construieşte alta mai bună. Şi când se întâmplă asta, locuitorii ei nu se întristează pentru că au ieşit din casa veche, ci sunt mai mulţumiţi. Nu-i interesează, vezi bine, dărâmarea până la temelii, pe care o văd cu ochii lor, întrucât se gândesc la noua şi frumoasa clădire care se va rezidi, deşi încă n-o văd.
La fel face şi Dumnezeu. Când vine vremea ca trupul nostru să fie nimicit mai întâi scoate sufletul, care locuieşte într-însul, ca şi cum l-ar scoate dintr-o casă veche şi gata să se prăbuşească, pentru a-l aşeza iarăşi cu slavă şi mai mare în casa nouă, care se va clădi. Şi Adam, când a fost creat, n-a văzut că a fost plăsmuit din lut. Adică Dumnezeu n-a plăsmuit mai întâi sufletul, ca să nu vadă cum a fost făcut trupul. De aceea sufletul nu cunoştea slăbiciunea trupului. Însă când va fi învierea de obşte, atunci sufletul se va afla într-un nou trup, nestricăcios, şi nu în vechiul lui veşmânt de lut.
Iată, de exemplu, când cineva se află la înmormântarea unui prieten de-al lui, se întoarce spre cel de lângă el şi-i spune cuvinte ca acestea: „Adevărat, cât de neputincioşi suntem! Cât de neînsemnată este viaţa noastră! Ce ni se întâmplă, oare, după moarte? Aşa trebuie să ne gândim şi să nu vorbim de rău, să nu nedreptăţim, să nu ţinem minte răul…”. Pare că vorbeşte cu atâta sinceritate, încât, în vreme ce îl asculţi, nu te îndoieşti că, chiar din clipa aceea, se va lepăda cu desăvârşire de răutatea lui şi va începe să trăiască în virtute. Dar vai, după înmormântare va uita şi de teama, şi de vorbele lui, şi va continua să trăiască în păcat, la fel ca înainte.
Şi chiar şi pe copilul tău dacă l-ar lua, de fapt nu-l ia pe copilul tău, ci o făptura de-a Lui.
Aşadar dacă noi nu aparţinem nouă înşine, cum ne vor aparţine nouă cele ce aparţin Aceluia? Dacă sufletul tău nu este al tău, cum sunt ai tăi banii pe care-i ai? Şi dacă nu sunt ai tăi, cum cheltuieşti fără rost sau fără cuviinţă ceea ce aparţine altuia? Nu zice: „Cheltuiesc banii mei, din banii mei mă distrez”; căci cheltuieşti şi te distrezi din cele străine. Şi le numesc străine, pentru că Dumnezeu le consideră ale Lui pe cele care ţi le-a dat, dacă nu le împarţi cu cei săraci. Doar atunci cele străine devin ale tale. Dacă le cheltuieşti pentru tine, atunci cele ale tale devin străine.
Nu vezi că trupurile noastre sunt slujite de mâini? Nu vezi că mâncarea este mestecată de gură, înainte de a merge în stomac?
„Dar l-am pierdut pe scumpul meu copil”, va spune poate cineva, „în care mi-am pus atâta nădejde”. Şi ce vrei să spui prin asta? Mulţumeşte-I lui Dumnezeu, Care ţi-a luat copilul, şi atunci nu vei fi mai prejos de Avraam, care l-a dus pe fiul său Isaac ca să-l jertfească, după porunca dumnezeiască. Aşa cum acela I l-a oferit lui Dumnezeu fără murmur pe nepreţuitul său fiu, aşa să-l oferi şi tu, şi nu vei lua răsplată mai mică. Nu plânge, nu suspina, nu cârti. Spune ce a spus şi fericitul Iov, când şi-a pierdut toţi copiii: „Domnul a dat, Domnul a luat; cum I-a plăcut Domnului, aşa s-a făcut; fie numele Domnului binecuvântat!” (Iov 1, 21).
Aşa a zis şi către femeia lui, prin aceste cuvinte care ne stârnesc admiraţia: „Dacă noi am primit din mâna Domnului pe cele bune, nu le vom primi şi pe cele rele?” (Iov 2, 10). Aşa să gândeşti şi tu, de vreme ce copilul tău n-a căzut în mâinile vrăjmaşului şi uneltitorului, ci s-a dus aproape de Dumnezeu, Care-i poartă de grijă mai mult ca tine şi Care cunoaşte interesul lui mai bine ca tine. Priveşte câţi copii care trăiesc acum au făcut din viaţa părinţilor lor un martiriu.
„Pe copiii buni nu-i vezi?”, mă vei întreba. Şi-ţi răspund. Îi văd şi pe ei, însă starea în care se află copilul tău este mai sigură decât a lor. Poate că acum sunt bine, însă sfârşitul lor este necunoscut. Ţie nu-ţi mai e teamă pentru copilul tău, ca nu cumva să păţească ceva sau nu cumva s-o ia pe un drum greşit. De aceea, îţi spun din nou, nu mai jeli. Să-L slăveşti doar pe Domnul, cum a făcut Iov.
„Şi cum să nu plâng”, vei spune, „nu vezi că nu mai sunt tată?” Ce cuvinte sunt acestea? Nu cumva ţi-ai pierdut copilul? Nu l-ai pierdut, ci poate că acum a devenit şi mai sigur al tău. N-ai încetat să fii tată. Acum eşti ceva mai mult – nu mai eşti tatăl unui copil muritor, ci al unei fiinţe nemuritoare! Să nu crezi că ţi-ai pierdut cu adevărat copilul pentru că nu mai este lângă tine. Aşa cum ar fi continuat să fie copilul tău dacă ar fi plecat într-o ţară îndepărtată, la fel şi acum, când a plecat spre cer. Văzând aşadar ochii lui închişi, gura amuţită şi trupul nemişcat, nu te gândi: „Gura aceasta nu va mai vorbi, ochii aceştia nu vor mai vedea, picioarele acestea nu vor mai umbla”.
Ci să te gândeşti: „Această gură va rosti cuvinte mai înţelepte, aceşti ochi vor vedea lucruri mai frumoase, aceste picioare vor umbla prin ceruri, acest trup va învia nestricăcios şi-l voi lua înapoi pe copilul meu mai strălucitor de cum a fost”.
„Dar nu ştiu unde s-a dus”, poate că-mi vei spune. Cum nu ştii? Fie că a trăit făcându-se plăcut lui Dumnezeu, fie că nu, este ştiut unde va merge. „Tocmai de aceea plâng”, îmi vei explica, „pentru că a plecat împovărat de păcate”. Dar şi dacă n-ar fi avut păcate, nu cumva n-ai fi plâns şi n-ai fi jelit? Acum te vaiţi către Dumnezeu şi-I spui: „De ce l-ai luat pe copilul meu plin de păcate?”. Atunci i-ai fi spus: „De ce ai luat un copil atât de bun?”. În ambele cazuri, însă, trebuie să te bucuri. Dacă copilul era păcătos, să te bucuri că a încetat să mai păcătuiască şi n-a adăugat o mai mare povară de răutate în sufletul său. De vreme ce n-ai putut să-l ajuţi cât trăia, pentru că n-a ascultat de poveţele tale, acum îl poţi ajuta; nu cu lacrimi şi jale, ci cu rugăciuni şi milostenii şi prescuri.
Incet dar sigur, am inceput sa ne preocupam mai indeaproape de randuiala sufletului nostru. Incepem sa vedem dincolo de aparente si sa cautam un sens in tot ceea ce facem si ce ni se intampla.
Cat despre durerea disparitiei unicului meu copil, celui mai brav barbatel din viata mea, pot sa spun doar atat: durerea e la fel de mare chiar daca timpul trece peste noi, nu e mai usor, nici mai bine, doar ne-am obisnuit cu ea si am invatat sa traim cu ea.
Iar astfel de articole, ma invata cum sa ma inalt spiritual si capat un soi de linistite interioara.
Raducu...mami si tati traiesc doar pt tine. Speram ca intr-o buna zi sa cobori din nou la noi. Te iubim!
duminică, 26 mai 2013
Activităţile noastre din timpul liber
http://daruiestearipi.blogspot.ro/2013/05/planuri-de-viitor.html
www.viatafragila.ro
A trebuit să îmi găsesc un rost în viaţă, am simţit că trebuie să fac ceva palpabil cu viaţa mea de aceea m-am concentrat asupra acţiunilor caritabile împreună cu o altă mămică de ingeras. Bolile baieteilor noştri ne-au adus împreună şi ne-am unit durerea şi suferinta în ceea ce am conceput împreună, respectiv 'viatafragila' şi părţi ale Asociaţiei Dăruieşte aripi.
Sunt mulţumită că pot ajuta familiile care vin în urma noastră cu probleme similare şi nu de puţine ori am spus 'prezent' în lupta lor pt viaţa copiilor lor.
Le acordăm sprijin financiar şi moral necondiţionat şi le urmărim traseul luptei din umbră, dar de departe, am reuşit să îmi împlinesc dorinţa cea mai arzătoare: să implantam camere (catetere centrale) la copiii care necesită tratamente de lungă durata.
Dacă săptămâna trecută, joi, aveam prezentare cu personalul medical din Sf. Marie-Iasi, vineri deja suna medicul sef de pe ATI că luni, 27mai, are un copilaş care necesită cameră implantabilă.
Ştiu că pot face mai mult pt acesti copii, ştiu că stă un pic şi în puterea mea să le alin suferinta, de aceea proiectul cu aceste camere încerc să-l promovez cât pot de mult.
Toţi banutii strânşi pt Raducu, vor merge în această direcţie caritabilă. Şi am ţinut să public aceste activităţi ale noastre din respect pt toţi cei care ne-au ajutat financiar şi sunt sigură că în sufletul vostru s-a strecurat un soi de bucurie si sentimente de bine, pt că acum ştiţi că indirect faceţi parteneriat cu noi în aceste ambiţioase proiecte.
E un mod de a ne mai alina durerea.
Şi astea toate din dragoste pt Raducu. Pt că prin astfel de acţiuni, el va rămâne veşnic viu!
Şi putem face toate astea pt că Raducu ne da forţa necesară.
Vă mulţumim şi vă vom tine la curent cu activităţile noastre!
duminică, 5 mai 2013
Sfintele Paşte la noi...
Am luat lumina sfântă împreună şi am împărţit-o în două...
Aşa sunt de acum înainte sărbătorile la noi...fără pic de bucurie ci doar cu durere, suferintă şi un gol imens în sufletele noastre.
luni, 8 aprilie 2013
In cautare de explicatii
Sfantul Teofan Zavoratul spune:
„Pe patul de boala are loc treierisul: cu cat se va lovi mai mult, cu atat vor fi mai multe graunte si va fi mai mare cantitatea de cereale treierate. Dupa aceea grauntele trebuie macinate la o piatra de moara, iar din faina obtinuta se va face aluat. Aluatul va fi lasat sa dospeasca si, mai tarziu, va fi bagat in cuptor in forma de paine. Iar la urma, painea va fi pusa la masa lui Dumnezeu”.Copilul nu intelege sensul suferintei, insa cu timpul cantitatea acestei suferinte poate trece in calitate. Cateodata apare o situatie paradoxala: daca judecam omeneste, nu ne este clar cum poate un copil sa ajunga la mantuire cu ajutorul unei boli cronice. Aceasta nu inseamna insa ca el a suferit in zadar. Nu! Oricat de dureros ar fi, boala este trimisa ca prin ea copilul sa creasca sanatos din punct de vedere duhovnicesc si cu o personalitate puternica. Intr-adevar,
„omul se naste pentru a suferi; dupa cum scanteile se nasc pentru a merge in sus” (Iov 5, 7).Durerea parintilor la moartea copilului este nemarginita. A cunoaste si a masura aceasta nemarginire este doar in puterea lui Dumnezeu:
In cazuri exceptionale, Pronia dumnezeiasca il ia pe copil din aceasta lume inainte ca el sa fi avut timp sa savarseasca pacate grave. Daca omul nu va putea suporta greutatile vietii, nu se va cai si „va ceda” moral, moartea lui, desi tragica, este totusi unica solutie de a rezolva aceasta problema. Bineinteles ca Dumnezeu ia in considerare toate imprejurarile: trasaturile de caracter dobandite, conditia educatiei, rugaciunile celor apropiati. Conform pedagogiei dumnezeiesti, este mai bine ca sufletul sa ajunga inca din copilarie in rai, decat odata cu trecerea anilor sa ajunga in iad din cauza pacatelor.
Un pustnic il ruga fierbinte pe Dumnezeu ca sa-i descopere judecatile dumnezeiesti si a luat ca nevointa post aspru. Dar Dumnezeu nu-i descoperea ceea ce dorea el sa afle. Calugarul nu inceta sa se roage si, in sfarsit, Dumnezeu s-a milostivit de el. Intr-o zi, pustnicul a pornit la drum dorind sa ajunga la un calugar batran care locuia departe. Atunci i-a aparut in cale un inger in chip de calugar, care s-a oferit sa-i fie insotitor. Pustnicul s-a bucurat mult si astfel amandoi au purces la drum.
A doua zi, calatorii s-au oprit pentru un popas in casa unui crestin. El i-a primit cu multa bucurie si cu mare cinste, le-a spalat picioarele, le-a dat ceva sa manance si le-a pregatit patul pentru odihna. Dimineata, cand oaspetii sa pregateau sa purceada din nou la drum, stapanul casei i-a rugat sa-i binecuvanteze copilul. Insa ingerul, atingandu-l pe copil, i-a luat sufletul. De durere, tatal nu a putut rosti nici un cuvant, iar pustnicul, ingrozit, a iesit din casa. Dupa el a iesit si ingerul calugar.
Peste putin timp, pustnicul a intrebat:
„Cine esti? Diavol sau inger? De ce ai luat sufletul copilului?”insotitorul i-a raspuns:
„Daca acest copil ar fi ramas in viata, ar fi devenit un om foarte rau. Dar tatal lui este un barbat drept si placut lui Dumnezeu, pentru ca face mult bine celor din jurul lui. De aceea am luat sufletul copilului, ca acesta sa se mantuiasca impreuna cu tatal sau. Iata ce-ti spun, batrane! Intoarce-te in chilia ta si nu-ti mai framanta mintea, caci caile Domnului sunt necunoscute, de aceea sa nu ceri ca sa le afli. Nu-ti va folosi la nimic”.
„Caci Dumnezeu asa a iubit lumea, incat pe Fiul Sau Unul-Nascut L-a dat, ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica” (In. 3, 16).Nu avem dreptul sa judecam pe cineva. Cu toate acestea, cei care, dintr-o durere prea mare pentru copiii decedati, ajung pana la descurajare, deznadejde, disperare si chiar la blasfemie, pacatuiesc.
„Caci pe El, Care n-a cunoscut pacatul, L-a facut pentru noi pacat, ca sa dobandim, intru El, dreptatea lui Dumnezeu” (II Cor. 5,21).
Bineinteles, nu vom spune ca orice copil care s-a imbolnavit sau a murit ar fi devenit neaparat un om rau sau un criminal. Aceasta nu e obligatoriu. Suferintele copiilor au si un alt sens duhovnicesc.
Apostolul Ioan povesteste cum Hristos, iesind din Templul de la Ierusalim,
„a vazut un om orb din nastere. Si ucenicii Lui L-au intrebat, zicand: invatatorule, cine a pacatuit, acesta sau parintii lui, de s-a nascut orb? Iisus a raspuns: Nici el n-a pacatuit, nici parintii lui, ci ca sa se arate in el lucrarile lui Dumnezeu” (In. 9, 1-3).
Prin bolile grave ale copiilor, Dumnezeu vrea sa-i intelepteasca si sa-i intoarca pe calea cea dreapta pe parintii lor. Copiii care sufera pentru indreptarea parintilor lor vor primi viata vesnica si vor fi izbaviti de iad.
„Pruncii fara de vina sufera pentru ca prin moartea lor zadarnica (nevinovata – K.Z.) sa primeasca viata nestricacioasa, iar parintii sa se invredniceasca de pocainta adevarata”.Acesta insa nu a fàcut nici un rau» (Lc. 23, 40-41)”.
Copiii primesc asupra lor nevointa muceniciei pentru ca Dumnezeu sa miluiasca intreaga lume. Ei poarta o cruce de insemnatate universala. Dumnezeu nu se bucura de suferintele lor, dar datorita lor adultii au timp sa se pocaiasca. Cu parere de rau, din cauza nepocaintei si a inteleptirii de sine, din obisnuinta de a nu se gandi la propriile pacate, oamenii nu simt aceasta. Chiar si suferinta unui copil nevinovat nu reuseste intotdeauna sa mahneasca si sa smereasca o inima egoista si impietrita.
Exista copiii trimisi. Ni se pare ca ei nu sunt din aceasta lume, ci sunt insemnati de sus. Prin viata lor scurta si moartea lor, ei il marturisesc pe Dumnezeu. Prezenta lor ne invata rabdarea si credinta, ne apropie de Dumnezeu. Pe alesii Sai El ii inzestreaza cu darnicie, cu har. Cand privim pozele acestor copii, vedem in privirea lor si in intreg chipul lor, o lumina launtrica si o pace sufleteasca. Despre acesti copii, in popor se spune: „Are o fata ca de inger. Nu va trai mult”.
Pe langa cazurile de imbolnavire a copiilor, luand in considerare misiunea lor, crestinismul afirma si altceva: Uneori, moartea este trimisa copilului pentru ca el si-a implinit pana la capat menirea sa pe pamant si este vrednic sa intre in imparatia Cerurilor.
Placut fiind lui Dumnezeu, Domnul i-a iubit si, fiindca traia intre pacatosi, l-a mutat de pe pamant. A fost rapit, ca rautatea sa nu-i schimbe mintea sa, inselaciunea sa nu-i amageasca sufletul…
In romanul lui F. M. Dostoievski „Fratii Karamazov” intalnim un fragment asemanator. La staretul Zosima, al carui prototip este Cuviosul Ambrozie de la Optina, a venit o femeie. Inima ii era indurerata de moartea fiului ei de trei ani.
„Uite ce e, maicuta, rosti staretul. A fost odata, in vechime, un mare sfant, si sfantul asta a vazut intr-o zi in biserica o femeie ce-si jelea ca si tine pruncul – avusese si ea un singur odor si Dumnezeu, tot asa, il chemase la Dansul. «Au nu stii tu, oare, a dojenit-o sfantul, cat de cutezatori sunt pruncii care se infatiseaza la scaunul Atotputernicului? Nimeni in toata imparatia Cerurilor nu se incumeta ca ei: Tu, Doamne, graiesc ei, ne-ai daruit viata si nici n-am apucat bine sa deschidem ochii, ca ne-ai si luat-o inapoi. Si atata se roaga si cuteaza sa ceara fara sfiala, ca Dumnezeu le da numaidecat harul ingeresc. Asa ca, zice sfantul, bucura-te, femeie, nu mai plange in zadar, caci fatul tau se afla acum in gradina lui Dumnezeu, printre ingerii din cer».”Dupa parerea staretului Paisie Aghioritul, copiii mici sunt asemenea sfintilor ingeri. Daca mor, ei ajung direct in rai si se roaga pentru rude si apropiati.
„Parintii primesc o rasplata duhovniceasca pentru acesti ingerasi si, invers, daca, dupa ce creste copilul alege o cale gresita, atunci si parintii patimesc.”De chinurile de dupa moarte sunt scutiti si copiii nebotezati, morti intrauterin sau in frageda copilarie.
Printre cauzele duhovnicesti ale bolii si mortii copilului vom mentiona inca trei.
Uneori, Cel de Sus cheama copilul la El ca sa mosteneasca Imparatia Cereasca si sa simta evlavia parintilor. O astfel de incercare se da numai oamenilor care s-au maturizat duhovniceste.
Dumnezeu i-a poruncit lui Avraam sa-l aduca pe singurul sau fiu, pe Isaac, ca ardere de tot. In ultima clipa, vazand credinta nestramutata si hotararea tatalui de a implini voia lui Dumnezeu, ingerul Domnului i-a spus:
„Sa nu-ti ridici mana asupra copilului, nici sa-i faci vreun rau, caci acum cunosc ca te temi de Dumnezeu si pentru Mine nu ai crutat nici pe singurul tau fiu” (Fac. 22, 12).Dupa aceea, EI l-a strigat a doua oara pe Avraam si a facut un legamant:
„… Te voi binecuvanta cu binecuvantarea Mea si voi inmulti foarte neamul tau, ca sa fie ca stelele cerului si ca nisipul de pe tarmul marii si va stapani neamul tau cetatile dusmanilor sai. Si se vor binecuvanta prin neamul tau toate popoarele pamantului, pentru ca ai ascultat glasul Meu” (Fac. 22, 17- 18).Dupa cum vedem, Biblia relateaza nu despre cruzimea si despotismul lui Dumnezeu, ci despre un examen duhovnicesc. EI a fost trimis de sus numai dupa ce Pronia a lucrat mult la sufletul lui. Rezistand incercarii, Avraam a primit fagaduinta ca va deveni tatal tuturor celor ce cred Intr-Unul Dumnezeu si ca din urmasii lui se va naste Mantuitorul lumii, Hristos.
Pentru a incerca rabdarea dreptului Iov si ca sa-l invredniceasca de cununa muceniceasca, Dumnezeu a ingaduit satanei ca sa-i omoare toti copiii (vezi Iov 1, 19). Nu este cu neputinta ca printre ei sa se aflat prunci si adolescenti. Vom mentiona ca Iov s-a rugat pentru copiii lui inca din timpul vietii lor (vezi lov 1, 4-5). Nu exista nici o indoiala ca sufletele lor se odihnesc in locasurile ceresti. La sfarsitul incercarii,
„Dumnezeu a binecuvantat sfarsitul vietii lui Iov mai bogat decat inceputul ei”. Dupa multe suferinte, sfantul a trait in bogatie pana la 140 de ani si a avut sapte fii si trei fiice. El i-a vazut pe fiii fiilor lui pana la al patrulea neam si a murit „batran si incarcat de zile” (Iov 42, 12-17).De multe ori, moartea prematura a copilului se explica prin dorinta parintilor de a-l stapani intru totul. Acesti copii sunt conceputi si crescuti doar pentru niste scopuri interesate, din motive egoiste, ceea ce mai mult dauneaza copilului decat ii aduce folos.
Copiii nevinovati mor de timpuriu pentru ca parintii lor nu sunt vrednici de ei. Masura acestei nevrednicii o determina Judecatorul Ceresc, Care cunoaste tainele inimii.
Nu demult a avut loc o intamplare despre care s-a vorbit mult in presa, dar, mai ales, in cadrul emisiunii stirilor de dimineata „Radio Rusia”, din 9 octombrie 2001. O femeie din Marea Britanie (numele ei nu era mentionat) a nascut un copil bolnav de leucemie. Pentru a-l vindeca, exista o singura solutie, si anume, transplantul unor anumite tesuturi. In plus, trebuia ales un donator biologic compatibil. In caz contrar, se intampla respingerea tesuturilor transplantate si pacientul moare.
Nefericita mama a plecat in Chicago si cu ajutorul insamantarii artificiale a ramas insarcinata cu al doilea copil, fratele mai mic al fiului ei. Medicii au folosit tesuturile embrionului in calitate de „piese de schimb” pentru bolnavul de leucemie. In Marea Britanie acest tratament este interzis. Rezultatul operatiei nu a fost mentionat.
Motivele mamei sunt de inteles. Daca ar fi fost posibil, fara sa mai stea mult pe ganduri, ar fi donat chiar ea propria maduva a oaselor, numai pentru a-si salva copilul. Este o jertfire nobila. Mama a dorit sa faca bine, dar oare intr-adevar a facut bine? Este crestineste sa cumperi sanatatea copilului cu pretul vietii altui copil, sa-l transformi pe om, impotriva voii lui, in material de constructie pentru un alt organism?
Deseori, copiii se trezesc prizonieri ai faradelegilor adultilor. Toti suntem legati prin relatiile social-economice si suntem membri ai unui singur trup social. Imbolnavirea unui organ provoaca boala, iar uneori chiar si moartea intregului organism. Regele Solomon ne invata:
„Prin binecuvantarea oamenilor drepti cetatea merge inainte, iar prin gura celor nelegiuiti ajunge ruina” (Pilde 11, 11).