duminică, 26 mai 2013

Activităţile noastre din timpul liber

http://daruiestearipi.blogspot.ro/2013/05/planuri-de-viitor.html

www.viatafragila.ro

A trebuit să îmi găsesc un rost în viaţă, am simţit că trebuie să fac ceva palpabil cu viaţa mea de aceea m-am concentrat asupra acţiunilor caritabile împreună cu o altă mămică de ingeras. Bolile baieteilor noştri ne-au adus împreună şi ne-am unit durerea şi suferinta în ceea ce am conceput împreună, respectiv 'viatafragila' şi părţi ale Asociaţiei Dăruieşte aripi.
Sunt mulţumită că pot ajuta familiile care vin în urma noastră cu probleme similare şi nu de puţine ori am spus 'prezent' în lupta lor pt viaţa copiilor lor.
Le acordăm sprijin financiar şi moral necondiţionat şi le urmărim traseul luptei din umbră, dar de departe, am reuşit să îmi împlinesc dorinţa cea mai arzătoare: să implantam camere (catetere centrale) la copiii care necesită tratamente de lungă durata.
Dacă săptămâna trecută, joi, aveam prezentare cu personalul medical din Sf. Marie-Iasi, vineri deja suna medicul sef de pe ATI că luni, 27mai,  are un copilaş care necesită cameră implantabilă.
Ştiu că pot face mai mult pt acesti copii, ştiu că stă un pic şi în puterea mea să le alin suferinta, de aceea proiectul cu aceste camere încerc să-l promovez cât pot de mult.
Toţi banutii strânşi pt Raducu, vor merge în această direcţie caritabilă. Şi am ţinut să public aceste activităţi ale noastre din respect pt toţi cei care ne-au ajutat financiar şi sunt sigură că în sufletul vostru s-a strecurat un soi de bucurie si sentimente de bine, pt că acum ştiţi că indirect faceţi parteneriat cu noi în aceste ambiţioase proiecte.

E un mod de a ne mai alina durerea.
Şi astea toate din dragoste pt Raducu. Pt că prin astfel de acţiuni, el va rămâne veşnic viu!

Şi putem face toate astea pt că Raducu ne da forţa necesară.

Vă mulţumim şi vă vom tine la curent cu activităţile noastre!


4 comentarii:

  1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  2. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  3. Draga Alice si Maricel,

    Am descoperit blogul acesta de cateva minute si inca nu pot accepta ce am citit aici. Sper ca acolo unde s-a ascuns Raducu acum, in sufletele voastre, ii este bine si cald. Imi este greu sa formulez ceva care sa va acompanieze si sa va ajute, pe voi si pe bunici, in durerea voastra. Raducu si voi ati fost mereu in gandurile mele din acea zi insorita in care ne-am intalnit in parcul din Freiburg, cand Raducu se bucura de toate ca orice copilas normal, jucandu-se in rand cu copilasii nostri. Veti continua cu totii sa fiti parte din povestea noastra de viata.


    Mi-a luat mai bine de jumatate de an de cautari pe net ca sa va gasesc, dupa ce pe mobilul de Germania nu ati mai fost de gasit. Vroiam neaparat sa stiu ca lui Raducu ii e bine acum. Eram convinsa in sufletul meu ca ii este. M-am gandit foarte intens la el tot timpul si asta s-a intensificat in noiembrie-decembrie anul trecut, probabil cand ii era lui cel mai rau. Am incercat in zadar sa dau de voi pe mobilul ce il aveam de Germania, cautand febril pe net cu putinele detalii ce le aveam despre voi, si cerand informatii de la Anda din Karlshrue. Imi cer scuze ca am reusit sa va gasesc abia acum.

    Si eu ma zbat cu problemele de sanatate ale fetitei mele ignorate de medicii germani, de care v-am spus, dar probleme care palesc in comparatie cu tragedia voastra. Ea a intrebat mult despre Raducu in perioada in care tot planuiam sa va vizitam la spital in Freiburg, intelegea perfect ca el este bolnav si ma ajuta sa-i incropesc un cadou cu care nu am mai ajuns. M-a intrebat des de el, mult timp. Cand va fi mai mare ii voi povesti ce am aflat si cu siguranta ca din sufletul ei pur ii va trimite dragoste in sufletul lui pur, acolo departe.

    Imi pare asa de rau ca nu am fost de ajutor in Freiburg si ca Freiburgul nu a fost de nici un ajutor. Va stau alaturi in durerea vostra.

    Sunteti puternici in bunatatea voastra si in suferinta voastra. Va doresc din suflet alti copii impreuna cu care sa il iubiti pe Raducu impreuna.

    Mirela din Freiburg

    RăspundețiȘtergere
  4. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere