Mi-a fost atat de rau incat parintii m-au dus la urgente luni seara. La ora 22 eram pe patul de la urgente unde mi-au luat sange si m-au consultat pe toate partile, la ora 23 eram internat iar la ora 24 eram conectat la aparate si asteptam sa vina sangele. La ora 2 noaptea faceam transfuzie, pentru ca asa cum va ziceam, eram tare palid iar hemoglobina scazuse la 4.1 si incepusem sa fac si febra, 39.4C. Eram deja pe antibiotic, s-au recoltat probe de peste tot, nas, cateter, piele, urina etc si a doua zi deja eram un pic mai bine. Sunt si acum in spital, nu mai fac febra de doua zile, analizele s-au stabilizat-nu chiar in parametri dar sunt aproape- iar starea mea e mult mai buna. Azi au recoltat din nou sange sa vada daca pe cateter a fost vreo bacterie pentru ca rezultatele la celelalte investigatii au iesit negative.Pana nu se lamuresc de unde a venit febra nu plecam acasa, dar eu in fiecare dimineata ma trezesc plangand si zic ca vreau sa plecam, vreau acasa..., cred ca mi-an pierdut rabdarea.
Va tin la curent cand am noutati.
Bezele la toti!
RADUCU
joi, 31 mai 2012
luni, 28 mai 2012
Univ.Klinikum 6 Freiburg
Analizele de martea trecuta au fost bunicele, iar rezultatele de la controlul cardiologic au fost perfecte, doar ca de sambata am inceput sa nu mai mananc atat de bine si ma copleseste o stare de moliciune. Suplimentar, imi curge si nasul, dar fara sa fac si febra, cred ca m-am jucat prea mult in baltile pe care le-am gasit in calea mea zilele trecute. Din ce in ce mai des le zic parintilor ca vreau ACASA, sunt trist, apatic, refuz sa mananc...
Maine mergem din nou la analize, dar dupa cum ma prezint sigur rezultatele vor fi rele, iar hemoglobina cred ca e din nou scazuta pentru ca sunt tare palid, nu am pic de culoare...
Ma simt rau...
O sa va mai scriu maine dupa ce avem rezultatele.
Va trimit bezele la toti!
Raducu
Maine mergem din nou la analize, dar dupa cum ma prezint sigur rezultatele vor fi rele, iar hemoglobina cred ca e din nou scazuta pentru ca sunt tare palid, nu am pic de culoare...
Ma simt rau...
O sa va mai scriu maine dupa ce avem rezultatele.
Va trimit bezele la toti!
Raducu
luni, 21 mai 2012
Univ.Klinikum 5 Freiburg
Stiinta spune ca primele amintiri pe care le poate avea un copil sunt de la varsta de 4 ani. Ei bine, poate intre timp varsta a mai scazut, pentru ca eu vin si demontez aceste date. Cum? Prin faptul ca fiind supus de aceasta data- respectiv saptamana trecuta de luni pana vineri- la acea cura mai puternica de care va povesteam mai jos, mi-am adus aminte de faptul ca doar ACASA ma simt cel mai in siguranta si acolo nimeni nu imi face nimic, iar aceasta aducere aminte a fost determinata de starile de rau pe care le-am avut. Am vomitat zilnic in ciuda antiemeticelor care le-am primit iar varful a fost miercuri cand nici nu prea am vrut sa mananc si am adoptat tehnica pe care o aveam cand stateam in tara la spital: pe picioarele lui mami. Dar joi...m-am trezit la 7 si-am cerut "papa bun", asta ca sa recuperez ce am pierdut miercuri, pentru ca trebuie sa fiu puternic sa fiu invingator. Chiar luni cand am inceput cura a venit si dnul prof. dr si ne-a anuntat ca rezultatele de la ultimul RMN facut, sunt in favoarea mea pt ca....ce a fost pe piciorus a disparut, deci castig teren in lupta cu boala! Si e substantial! A mai ramas doar formatiunea din burtica care la ultima biopsie s-a vazut ca era divizata in trei si redusa la mai bine de jumatate. Toate astea inseamna ca sunt pe drumul cel bun si in acest urcus sinuos al destinului vreau sa imi fiti aproape pt ca am nevoie de ganduri bune si incurajarile voastre. Iar la sfarsit, cand vom ajunge pe linia dreapta ne vom bucura de victorie impreuna. Chiar daca sunt atat de mic, trebuie sa aveti incredere in mine ca vom reusi, sunt un luptator bun, stiu sa conduc, iar cand ma poticnesc mami si tati au grija sa ma puna pe picioare din nou. Apropos, stiti cata sfecla rosie am mancat pana acum? MUUUUUUUUULTA tare, pt ca mami vrea sa ma tina din scurt cu analizele pentru a respecta timpul dintre curele de chimioterapie. Daca analizele saptamanale nu sunt in parametri, atunci se ia decizia sa se mai amane cura cu o saptamana sau doua pana ce maduva isi revine. Va mai povesteam eu ca aici dr nu recurg la injectii pt a porni maduva sa lucreze, totul este lasat sa se autoregleze, fara incarcare hepatica...slava Domnului imi ajung citostaticele. Mai iau un siropel antibiotic trei zile pe saptamana si zilnic cateva picaturi dintr-un siropel contra aftelor. Si atat.
Si mami imi ascunde prin mancare tot felul de chestii pe care le refuz chiar daca imi sunt necesare, ca sa fie sigura ca totusi inghit ceea ce trebuie, gen: sfecla rosie, tarata de grau, nuci, boabe de porumb, laptele praf, sparanghel si multe altele. Stiti ca nu mai mananc carne din februarie? Nu imi mai place, iar mami face tot felul de combinatii ca sa imi aduca in organism aportul zilnic de nutrienti. Probabil voi fi primul invingator lacto-vegetarian!
Ne apropiem de curele in care trebuie sa mergem in paralel cu radioterapia...inca se mai discuta cazul meu...e complicat de realizat din cauza pozitionarilor avute atat pe picior cat si in abdomen. Vor sa ia deciziile cat mai corecte si totodata sa faca radioterapie cu succes.Atitudinea dnului prof a fost ca dupa ce a vazut rezultatele pozitive de la RMN sa se gandeasca la cum poate impiedica recidiva. Suntem la inceput de tratament si deja echipa medicala gandeste in perspectiva. Discutia asta le-a dat aripi parintilor si inca odata le-au intarit convingerea ca medicii de aici fac tot posibilul ca noi COPIII sa devenim ADULTI.
Ma gandeam intr-o zi, ca acest razboi nu este numai al meu si-al parintilor ci in egala masura si al doctorilor de aceea implicarea este maxima, reusita noastra este reusita lor. De fapt cred ca Dumnezeu face minuni prin mainile lor. Iar una dintre aceste minuni voi fi EU. EU acum copil la 2 ani si 5 luni, iar mai tarziu EU fiind ADULT, trecand prin minunata copilarie, mergand apoi la scoala..., adolescenta..., maturitatea..., ADULT si la urma un batranel.
Marti mergem sa repetam analizele si sa heparinizam cateterul. Speram sa fie totul in regula pt ca vreau sa merg in parc la copii, sa alerg dupa porumbei, si sa ma balacesc in fiecare ochi de apa care-l gasesc in calea mea. Daca asta ma face fericit, mami ma lasa sa fac ce vreau eu.
Va trimit bezele la toti!
Raducu
Si mami imi ascunde prin mancare tot felul de chestii pe care le refuz chiar daca imi sunt necesare, ca sa fie sigura ca totusi inghit ceea ce trebuie, gen: sfecla rosie, tarata de grau, nuci, boabe de porumb, laptele praf, sparanghel si multe altele. Stiti ca nu mai mananc carne din februarie? Nu imi mai place, iar mami face tot felul de combinatii ca sa imi aduca in organism aportul zilnic de nutrienti. Probabil voi fi primul invingator lacto-vegetarian!
Ne apropiem de curele in care trebuie sa mergem in paralel cu radioterapia...inca se mai discuta cazul meu...e complicat de realizat din cauza pozitionarilor avute atat pe picior cat si in abdomen. Vor sa ia deciziile cat mai corecte si totodata sa faca radioterapie cu succes.Atitudinea dnului prof a fost ca dupa ce a vazut rezultatele pozitive de la RMN sa se gandeasca la cum poate impiedica recidiva. Suntem la inceput de tratament si deja echipa medicala gandeste in perspectiva. Discutia asta le-a dat aripi parintilor si inca odata le-au intarit convingerea ca medicii de aici fac tot posibilul ca noi COPIII sa devenim ADULTI.
Ma gandeam intr-o zi, ca acest razboi nu este numai al meu si-al parintilor ci in egala masura si al doctorilor de aceea implicarea este maxima, reusita noastra este reusita lor. De fapt cred ca Dumnezeu face minuni prin mainile lor. Iar una dintre aceste minuni voi fi EU. EU acum copil la 2 ani si 5 luni, iar mai tarziu EU fiind ADULT, trecand prin minunata copilarie, mergand apoi la scoala..., adolescenta..., maturitatea..., ADULT si la urma un batranel.
Marti mergem sa repetam analizele si sa heparinizam cateterul. Speram sa fie totul in regula pt ca vreau sa merg in parc la copii, sa alerg dupa porumbei, si sa ma balacesc in fiecare ochi de apa care-l gasesc in calea mea. Daca asta ma face fericit, mami ma lasa sa fac ce vreau eu.
Va trimit bezele la toti!
Raducu
 |
| Ma pregatesc sa plec in parc...ma cara tati cu bicicleta... |
 |
| Ce fac eu c-un strop de apa... |
 |
| Pana sa ne vina rezultatele la analize, m-am gandit sa-mi fac micul dejun! |
 |
| Mami m-a invatat sa-mi spal farfuria dupa ce termin de mancat! |
 |
| Iar cand totul e curat si eu satul, o servesc pe mami cu un ceai si stam de povestim! |
 |
| Deja eram intrat in cura... |
 |
| Nu am uitat sa zambesc chiar daca boala te topeste... |
 |
| Ma pregatesc sa va trimit discret...bezele...si un zambet! |
 | |||||||
| Astept gandurile voastre bune! Sa ramanem impreuna pana la final! |
miercuri, 16 mai 2012
marți, 1 mai 2012
Univ.Klinikum 4 Freiburg
De la episodul UKF3 si pana acum s-au intamplat multe lucruri pozitive care ma fac si mai puternic decat sunt. Analizele saptamanale de sange dintre cure au fost bune, fara aplazie medulara, fara necesitati de transfuzie sau alte procedee care se utilizeaza in tara, maduva este lasata sa lucreze singura si chiar functioneaza acest principiu, dovada este starea mea. Asadar, am intrat in cura a doua saptamana trecuta, luni, cu 13.200 kg, hemoglobina 8.6, restul in parametri normali, inclusiv starea mea de spirit. Miercuri am fost un pic mai agitat si plangacios, dar chiar si asa, am mancat nu am vomitat deloc de data asta, din nou fara febra, transpiratii, sau stat doar in pat. Am iesit din cura cu 12.400 kg. In schimb, sunt revoltat pe faptul ca mi-au cazut atat sprancele cat si genele iar ochisorii sunt inconjurati de o roseata care nu ma prinde prea bine. Parca nu e suficient ca duc in spate o boala atat de crunta iar tratamentul este atat de greu de suportat chiar e necesar sa te topesti asa de tare si sa devii atat de sters? Nici macar conturul chipului nu ti-l lasa, boala asta vrea sa ia totul de la tine! Dar nu renunt, va asigur!
Joi a fost o zi mare si spun asta pentru ca ne-a venit diagnosticul pe care-l asteptam cu totii: sarcom nediferentiat. Cum nu exista protocol standard pe asa ceva, s-a hotarat sa se aplice alternativ o cura de I2VA cu una I2VAd, ramand discutia deschisa pentru radioterapie. Dnul dr care se ocupa de mine, le-a spus parintilor ca inca se mai gandesc la radioterapie pentru ca pe termen lung aceasta ar face distructie osoasa iar el isi doreste ca toti pacientii micuti, asa ca mine, sa se dezvolte cat se poate de normal, fara a ramane cu sechele fizice. In functie de cum voi raspunde la tratament, vor incerca sa sunteze radioterapia, iar despre transplant vom vorbi la finalul tratamentului. Asadar, continuam lupta, dar de aceasta data pe un teren sigur, asta pt ca stim boala intr-un procent de 100%.
Daca joi a fost o zi mare, imi permit sa spun ca vineri a fost o zi cu adevarat mareata si splendita pentru mine. Terminasem cura si urma sa plecam "acasa" cand au venit analizele si Hb scazuse la 6.8, restul fiind aproape de normal. Deci...am primit sange si-am fost nevoit sa mai stam 3 ore in spital. In tot acest razboi cu boala incep sa castig teren pentru ca la ultimul RMN facut s-a constatat ca metastazele descrise in Romania de pe picior au disparut, a mai ramas doar o umbra in spatiul popliteu. M-am inarmat bine in aceasta lupta si asa cum va spuneam de la inceput, sunt hotarat sa o castig, pentru ca vreau sa TRAIESC si sa am ocazia sa va trimit ganduri bune de la fiecare aniversare a mea.
Cand aproape sa terminam totul, eram in camera de joaca cu mami, cand numai ce vad ca pe usa intra o fata foarte cunoscuta si draga mie...mi-am oprit respiratia pret de cateva secunde, m-am inrosit la fata (si nu de la transfuzie) si nu mai stiam cum sa-mi exprim imensa bucurie la cele vazute: era "tata" Adi (unchiul meu si tatal lui Dudu despre care v-am povestit la inceputuri de el, cand va pomeneam si de matusa mea-sora mamei). Am inceput sa-i arat cum ma jucam cu maimutelele care se prindeau de liane...vorbeam mereu si fara inteles...toti erau spectatori la "bufetul" de gustari emotionale care-l ofeream, iar mama...avea si ea "bufetul" ei, doar ca nu s-a priceput atat de bine ca mine sa se exteriorizeze. In cele din urma am plecat "acasa" si de bucuros ce eram ca venise "tata" Adi la noi, i-am lasat pe parinti in urma si mergeam cu unchiul. M-am jucat mereu cu el, mi se facuse dor de camera pe care o am la ei acasa, ii spuneam mereu ca mergem acasa la Picu-Picu (asa ii spun matusei mele) si cand a venit nefastul moment de a ne desparti, am devenit trist, si-i spuneam mamei ca "Dudu, upat" (Raducu e suparat).A doua zi dimineata, nici bine nu ma trezisem ca din nou ii spuneam mamei ca "tata" Adi vine, e la "maghin" (magazin) sa cumpere "amale" (animale) pt Ducu. Dar zilele au trecut si incet, incet, am uitat, desi am momente cand spun ca vreau ACASA.
A fost o saptamana plina pt mine si a culminat cu sfarsitul ei.
Sper sa fiti aproape de mine in continuare chiar daca va scriu atat de rar, conexiunea la net nu e permisiva tot timpul. Am nevoie de incurajarile si cuvintele voastre frumoase, chiar daca nu va cunosc pe toti.
Va trimit bezele la toti!
Raducu
Joi a fost o zi mare si spun asta pentru ca ne-a venit diagnosticul pe care-l asteptam cu totii: sarcom nediferentiat. Cum nu exista protocol standard pe asa ceva, s-a hotarat sa se aplice alternativ o cura de I2VA cu una I2VAd, ramand discutia deschisa pentru radioterapie. Dnul dr care se ocupa de mine, le-a spus parintilor ca inca se mai gandesc la radioterapie pentru ca pe termen lung aceasta ar face distructie osoasa iar el isi doreste ca toti pacientii micuti, asa ca mine, sa se dezvolte cat se poate de normal, fara a ramane cu sechele fizice. In functie de cum voi raspunde la tratament, vor incerca sa sunteze radioterapia, iar despre transplant vom vorbi la finalul tratamentului. Asadar, continuam lupta, dar de aceasta data pe un teren sigur, asta pt ca stim boala intr-un procent de 100%.
Daca joi a fost o zi mare, imi permit sa spun ca vineri a fost o zi cu adevarat mareata si splendita pentru mine. Terminasem cura si urma sa plecam "acasa" cand au venit analizele si Hb scazuse la 6.8, restul fiind aproape de normal. Deci...am primit sange si-am fost nevoit sa mai stam 3 ore in spital. In tot acest razboi cu boala incep sa castig teren pentru ca la ultimul RMN facut s-a constatat ca metastazele descrise in Romania de pe picior au disparut, a mai ramas doar o umbra in spatiul popliteu. M-am inarmat bine in aceasta lupta si asa cum va spuneam de la inceput, sunt hotarat sa o castig, pentru ca vreau sa TRAIESC si sa am ocazia sa va trimit ganduri bune de la fiecare aniversare a mea.
Cand aproape sa terminam totul, eram in camera de joaca cu mami, cand numai ce vad ca pe usa intra o fata foarte cunoscuta si draga mie...mi-am oprit respiratia pret de cateva secunde, m-am inrosit la fata (si nu de la transfuzie) si nu mai stiam cum sa-mi exprim imensa bucurie la cele vazute: era "tata" Adi (unchiul meu si tatal lui Dudu despre care v-am povestit la inceputuri de el, cand va pomeneam si de matusa mea-sora mamei). Am inceput sa-i arat cum ma jucam cu maimutelele care se prindeau de liane...vorbeam mereu si fara inteles...toti erau spectatori la "bufetul" de gustari emotionale care-l ofeream, iar mama...avea si ea "bufetul" ei, doar ca nu s-a priceput atat de bine ca mine sa se exteriorizeze. In cele din urma am plecat "acasa" si de bucuros ce eram ca venise "tata" Adi la noi, i-am lasat pe parinti in urma si mergeam cu unchiul. M-am jucat mereu cu el, mi se facuse dor de camera pe care o am la ei acasa, ii spuneam mereu ca mergem acasa la Picu-Picu (asa ii spun matusei mele) si cand a venit nefastul moment de a ne desparti, am devenit trist, si-i spuneam mamei ca "Dudu, upat" (Raducu e suparat).A doua zi dimineata, nici bine nu ma trezisem ca din nou ii spuneam mamei ca "tata" Adi vine, e la "maghin" (magazin) sa cumpere "amale" (animale) pt Ducu. Dar zilele au trecut si incet, incet, am uitat, desi am momente cand spun ca vreau ACASA.
A fost o saptamana plina pt mine si a culminat cu sfarsitul ei.
Sper sa fiti aproape de mine in continuare chiar daca va scriu atat de rar, conexiunea la net nu e permisiva tot timpul. Am nevoie de incurajarile si cuvintele voastre frumoase, chiar daca nu va cunosc pe toti.
Va trimit bezele la toti!
Raducu
 |
| In prima zi de citostatice... |
 |
| Una dintre activitatile mele din timpul curei...dovada ca rezist la tratament! |
 |
| Asa arat seara, dupa multe activitati facute in spatiile amenajate de joaca...obosit, dar nu infrant de boala! |
luni, 23 aprilie 2012
NE VEDEM ACOLO
Multumim anticipat pentru prezenta la concert!
marți, 10 aprilie 2012
Univ. Klinikum 3 Freiburg
A trecut ceva timp de cand nu v-am mai povestit despre mine si asta din cauza ca nu prea aveam ce. Pomeneam ceva mai jos, intr-o fotografie ca incercam sa zambesc inainte de a deveni prizonierul citostaticelor...ei bine, intre timp am devenit timp de o spatamana scalvul lor. Ma asteptam sa fie mai rau, dar spre surprinderea parintilor am rezistat eroic (eu nu am fost mirat de rezistenta mea pt ca va ziceam de la inceput ca m-am nascut invingator). Am vomitat doar o zi dintr-o saptamana intreaga, cat a durat cura si am fost energic tot timpul, nu am mai stat doar pe picioarele lui mami cum am facut datile anterioare. Am mancat, m-am jucat, am alergat cat m-au tinut piciorelele pe holuri dar am si tipat...asa fara rost...probabil sa-mi exprim revolta sufleteasca...dar ce stiu eu la doi anisori?
Sunt sigur ca vreti sa stiti ce boala am...si parintii mei vor sa stie...dar inca mai asteptam. Au fost trimise toate biopsiile la alte doua centre de referinta din Germania (Stuttgart si Koln) pentru o clarificare a bolii mele. Se pare ca sunt pareri diferite si asta din cauza ca biopsiile nu-i ajuta foarte mult intrucat exista foarte mult tesut necrozat si nimic nu le iese cu certitudine pana la capat. Dar, pentru a nu ramane descoperiti intre curele de citostatice si a nu o lua de la capat cu alte metastaze, au hotarat in echipa sa primesc tratament pentru a tine sub control boala. Azi am fost si-am facut si citostaticul saptamanal dupa care am vrut sa merg in parc sa ma joc. Nu stiu cum se face dar chiar ma simt bine, nu am facut febra, nu am transpirat, fara afte, analizele sunt bune...mananc foarte bine.
In concluzie, trebuie sa mai asteptam iar asteptarea asta ii scoate din minti pe parintii mei. Speram ca toata tensiunea asta sa se termine cat mai curand, iar rezultatul sa fie unul in favoarea mea.
Multumesc Madalinei pentru evenimentele organizate in Iasi. Cand o sa ma fac bine, voi fi prietenul de nadejde a lui Filip.
Va multumesc tuturor pentru ca sunteti aproape de suferinta mea si durerea parintilor!
Raducu
Sunt sigur ca vreti sa stiti ce boala am...si parintii mei vor sa stie...dar inca mai asteptam. Au fost trimise toate biopsiile la alte doua centre de referinta din Germania (Stuttgart si Koln) pentru o clarificare a bolii mele. Se pare ca sunt pareri diferite si asta din cauza ca biopsiile nu-i ajuta foarte mult intrucat exista foarte mult tesut necrozat si nimic nu le iese cu certitudine pana la capat. Dar, pentru a nu ramane descoperiti intre curele de citostatice si a nu o lua de la capat cu alte metastaze, au hotarat in echipa sa primesc tratament pentru a tine sub control boala. Azi am fost si-am facut si citostaticul saptamanal dupa care am vrut sa merg in parc sa ma joc. Nu stiu cum se face dar chiar ma simt bine, nu am facut febra, nu am transpirat, fara afte, analizele sunt bune...mananc foarte bine.
In concluzie, trebuie sa mai asteptam iar asteptarea asta ii scoate din minti pe parintii mei. Speram ca toata tensiunea asta sa se termine cat mai curand, iar rezultatul sa fie unul in favoarea mea.
Multumesc Madalinei pentru evenimentele organizate in Iasi. Cand o sa ma fac bine, voi fi prietenul de nadejde a lui Filip.
Va multumesc tuturor pentru ca sunteti aproape de suferinta mea si durerea parintilor!
Raducu
miercuri, 4 aprilie 2012
Eveniment IASI 7-8 aprilie intre orele 10.00-20.00 Ateneu Tatarasi
In zilele de 7 si 8 aprilie, intre orele 10.00-20.00, targ vintage-lucruri
mici, in parcarea ateneu tatarasi iasi. Se pot dona lucruri spre vanzare sau/si
se pot cumpara lucruri mici si vechi. Toate fondurile astfel obtinute vor fi
donate pentru recuperarea lui Raducu. Va asteptam pe toti la
targ.
vineri, 30 martie 2012
Eveniment Iasi - 03.04.2012
Va astept pe toti cu mare drag, la Concertul pentru prieteni, organizat de mine, in cadrul campaniei "Ajutati-l pe Raducu", pe 3 Aprilie, la ora 19.00, club Office, hotel Ramada - Iasi. Va canta Mihai Margineanu (si posibil Walter Ghioculescu in deschidere). Biletul de intrare va fi 20 de lei. De asemenea, va fi o urna si in interior, pentru cei care vor dori sa faca mai multe donatii. Pentru alte informatii, contactati-ma pe mess sau la tel. 0744754363. Va multumesc. Madalina Popovici
Univ. Klinikum 2 Freiburg
Stiu ca asteptati noutati...ca si noi, de altfel, dar din pacate nu avem inca un diagnostic. Se pare ca mai au nevoie de timp pentru a fi siguri pe rezultatul final.Nici macar ce presupun ca ar fi nu ne spun, pentru ca aici functioneaza foarte bine malpraxisul si nu isi permit sa transmita informatii care ulterior se dovedesc a fi false. Prin urmare, pentru siguranta tuturor si acuratetea diagnosticului, mai asteptam. Nu prea mult timp, speram... deja suntem prea incordati.
Dar in aceasta stare incordata, dorim sa multumim tuturor care au luat parte la campania "Vreau sa ajut" dar si doamnei din Barlad care a plecat special la Mormantul Sfant cu hainutele lui Raducu sa se roage si sa le sfinteasca.
Cu Dumnezeu inainte, reusim!
Alice&Raducu
Dar in aceasta stare incordata, dorim sa multumim tuturor care au luat parte la campania "Vreau sa ajut" dar si doamnei din Barlad care a plecat special la Mormantul Sfant cu hainutele lui Raducu sa se roage si sa le sfinteasca.
Cu Dumnezeu inainte, reusim!
 |
| Asa ma indoapa mami...ma pregateste sa rezist la citostatice! |
 |
| Incerc sa zambesc... |
 |
| Incerc sa ma bucur de tot ce e frumos inainte de a deveni prizonierul citostaticelor! |
 |
| Gandindu-ma la ce va urma... |
Alice&Raducu
marți, 20 martie 2012
Campania "Vreau sa Ajut" - Fundatia Mereu Aproape
Buna ziua tuturor,
imi permit sa va trimit acest mesaj deoarece multi dintre voi ati fost alaturi de suferinta lui Raducu inca de la inceput. Din fericire pentru noi, in acest moment ne aflam deja in clinica din Freiburg pentru tratament, dar din pacate, am aflat cu stupoare ca transplantele de celule auto-log (doua la numar) de care va avea nevoie Raducu pentru o sansa reala la viata, nu sunt prinse in formularul E112 si nici in prelungirea lui S2 pe care am primit-o de curand. Din acest motiv, apelez inca o data la bunavointa si marinimia fiecaruia dintre voi, de a participa incepand de sambata 24/03 ora 6 am si pana vineri 30/03 ora 24 pm la campania deschisa de antena 1 prin Fundatia Mereu Aproape-campania "Vreau sa ajut", la strangerea de fonduri prin nr de sms 848 tarif 2 euro (nu se plateste TVA) pe site-ul lor,deschis pentru Raducu sau in direct in cadrul Observatorului de sambata 24/03 ora 16-16.20 min cand se va difuza reportajul realizat cu o zi inainte de a pleca spre Germania.
Indraznesc sa inchei acest strigat de ajutor cu rugamintea de a da mesajul-ul mai departe la cat mai multe contacte.
Multumesc tuturor pentru sprijin!
PS: "Atitudinea naste altitudinea"
Alice - mama
imi permit sa va trimit acest mesaj deoarece multi dintre voi ati fost alaturi de suferinta lui Raducu inca de la inceput. Din fericire pentru noi, in acest moment ne aflam deja in clinica din Freiburg pentru tratament, dar din pacate, am aflat cu stupoare ca transplantele de celule auto-log (doua la numar) de care va avea nevoie Raducu pentru o sansa reala la viata, nu sunt prinse in formularul E112 si nici in prelungirea lui S2 pe care am primit-o de curand. Din acest motiv, apelez inca o data la bunavointa si marinimia fiecaruia dintre voi, de a participa incepand de sambata 24/03 ora 6 am si pana vineri 30/03 ora 24 pm la campania deschisa de antena 1 prin Fundatia Mereu Aproape-campania "Vreau sa ajut", la strangerea de fonduri prin nr de sms 848 tarif 2 euro (nu se plateste TVA) pe site-ul lor,deschis pentru Raducu sau in direct in cadrul Observatorului de sambata 24/03 ora 16-16.20 min cand se va difuza reportajul realizat cu o zi inainte de a pleca spre Germania.
Indraznesc sa inchei acest strigat de ajutor cu rugamintea de a da mesajul-ul mai departe la cat mai multe contacte.
Multumesc tuturor pentru sprijin!
PS: "Atitudinea naste altitudinea"
Alice - mama
joi, 15 martie 2012
Univ. Klinikum 1 Freiburg
Avem vesti bune! Ieri, cand eram in operatie am primit mail prin care formularul E112 ne-a fost prelungit de la 6 luni la 10 luni. Asta inseamna ca nu vom mai avea nevoie de bani in aceasta perioada pentru tratament, respectiv pana in decembrie, ramanem doar cu cheltuielile extraspitalicesti cu care ne descurcam din ceea ce s-a strans pana acum . Vreau sa va multumesc inca o data pentru tot ceea ce ati facut pentru mine dar mai ales pentru faptul ca datorita voua sunt aici, unde am parte de cele mai bune investigatii si de cele mai bune echipe medicale.
Azi ma simt un pic molesit, pentru ca ieri am avut cred cea mai grea zi din viata mea si cea mai stresanta pentru parinti, pentru ca am fost supus unei interventii chirurgicale complexe care trebuia sa dureze doua ore si de fapt a durat 4 ore. Acest interval de timp pentru parinti a fost cosmarul vietii lor (pe langa cel al bolii) pentru ca se gandeau la ce era mai rau si asta pentru ca nimeni nu venea sa le spuna nimic despre mine. In sfarsit, dupa patru ore, au reusit sa ma tina de manuta si in scurt timp am reusit sa deschid si ochisorii si sa-i caut din priviri.
O alta veste buna este ca...avem alt diagnostic cu un prognostic mult mai bun, de 90%. Azi, echipa care se ocupa de mine s-a intalnit cu parintii si au avut o discutie preliminara in care au precizat ca toate rezultatele investigatiilor de pana acum ii orienteaza catre un alt diagnostic, respectiv catre un neuroblastom. Dar rezultatul sigur il vom afla dupa ce ne vin rezultatele de la Institutul de Anatomie Patologica, saptamana viitoare. Alte detalii despre diagnostic nu avem, iar daca vreti sa ma intrebati de ce boala sufar, n-as sti sa va raspund pentru ca am avut pana cum 5 diagnostice. Sper sa fie unul concludent si definitiv saptamana viitoare, sa primesc tratamentul adecvat bolii si sa intram pe un fagas normal sa putem elimina cat de cat stresul care ne apasa pe toti.
In rest...e relativ bine...tati se chinuie sa ne gaseasca ceva de inchiriat, dar mie imi place mai mult asa cum suntem acum, pentru ca dimineata ma trezesc si cu mami si cu tati langa mine iar asta imi da buna dispozitie.
Asa ma jucam inainte de operatie...
Azi ma simt un pic molesit, pentru ca ieri am avut cred cea mai grea zi din viata mea si cea mai stresanta pentru parinti, pentru ca am fost supus unei interventii chirurgicale complexe care trebuia sa dureze doua ore si de fapt a durat 4 ore. Acest interval de timp pentru parinti a fost cosmarul vietii lor (pe langa cel al bolii) pentru ca se gandeau la ce era mai rau si asta pentru ca nimeni nu venea sa le spuna nimic despre mine. In sfarsit, dupa patru ore, au reusit sa ma tina de manuta si in scurt timp am reusit sa deschid si ochisorii si sa-i caut din priviri.
O alta veste buna este ca...avem alt diagnostic cu un prognostic mult mai bun, de 90%. Azi, echipa care se ocupa de mine s-a intalnit cu parintii si au avut o discutie preliminara in care au precizat ca toate rezultatele investigatiilor de pana acum ii orienteaza catre un alt diagnostic, respectiv catre un neuroblastom. Dar rezultatul sigur il vom afla dupa ce ne vin rezultatele de la Institutul de Anatomie Patologica, saptamana viitoare. Alte detalii despre diagnostic nu avem, iar daca vreti sa ma intrebati de ce boala sufar, n-as sti sa va raspund pentru ca am avut pana cum 5 diagnostice. Sper sa fie unul concludent si definitiv saptamana viitoare, sa primesc tratamentul adecvat bolii si sa intram pe un fagas normal sa putem elimina cat de cat stresul care ne apasa pe toti.
In rest...e relativ bine...tati se chinuie sa ne gaseasca ceva de inchiriat, dar mie imi place mai mult asa cum suntem acum, pentru ca dimineata ma trezesc si cu mami si cu tati langa mine iar asta imi da buna dispozitie.
Asa ma jucam inainte de operatie...
 |
| Asa aratam dupa operatie... |
vineri, 9 martie 2012
Univ.Klinikum Freiburg
Si iata ca dupa un lung drum, in care ba am dormit, ba m-am jucat am reusit sa ajungem acolo unde e salvarea mea...adica aici unde sunt acum...la Spitalul Universitar din Freiburg. Norocul ma urmareste la fiecare pas si spun asta pentru ca:
- am reusit sa plecam cu formularul E112 si suntem acoperiti pe urmatoarele 6 luni
- am inceput colaborarea cu Fundatia Mereu Aproape-antena 1
- cand am ajuns la spital, la biroul de informatii lucreaza un domn din Romania care ne-a ajutat
- am cunoscut pe sectie o alta familie de romani care sunt stabiliti in Freiburg si incearca si ei sa ne ajute cu cazarea dupa ce vom iesi din spital
- am beneficiat pana acum de absolut toate investigatiile care se puteau face la parametri de inalta performanta, nu cred ca a mai ramas ceva care sa nu fie verificat
- intreg personalul ma alinta...probabil pentru ca deja stiu sa spun "multumesc" in germana ?!
In afara de toate astea, ma simt extraordinar de bine, m-am ingrasat de cand am venit aici, la cina doamnele vin si ma intreaba ce vreau sa mananc...la pranz am de ales dintre 9 feluri de mancare, exista programe speciale pentru copii conduse de personal specializat, camere de joaca, aproape ca nu simt atmosfera de spital. Pana acum nu am fost intepat de prea multe ori dar luni voi scapa de tot de branule pentru ca imi vor implanta cateter.
Asa ma pregateam de drum...
Asa ma joc aici...
- am reusit sa plecam cu formularul E112 si suntem acoperiti pe urmatoarele 6 luni
- am inceput colaborarea cu Fundatia Mereu Aproape-antena 1
- cand am ajuns la spital, la biroul de informatii lucreaza un domn din Romania care ne-a ajutat
- am cunoscut pe sectie o alta familie de romani care sunt stabiliti in Freiburg si incearca si ei sa ne ajute cu cazarea dupa ce vom iesi din spital
- am beneficiat pana acum de absolut toate investigatiile care se puteau face la parametri de inalta performanta, nu cred ca a mai ramas ceva care sa nu fie verificat
- intreg personalul ma alinta...probabil pentru ca deja stiu sa spun "multumesc" in germana ?!
In afara de toate astea, ma simt extraordinar de bine, m-am ingrasat de cand am venit aici, la cina doamnele vin si ma intreaba ce vreau sa mananc...la pranz am de ales dintre 9 feluri de mancare, exista programe speciale pentru copii conduse de personal specializat, camere de joaca, aproape ca nu simt atmosfera de spital. Pana acum nu am fost intepat de prea multe ori dar luni voi scapa de tot de branule pentru ca imi vor implanta cateter.
Asa ma pregateam de drum...
Asa ma joc aici...
 |
| In parcul spitalului...la cules de ghiocei! |
 |
| Desi zambesc, privirea imi e trista! |
 |
| Ma tot gandesc daca va veni primavara si in sufletul meu... |
miercuri, 29 februarie 2012
La drum
Suntem fericiti! Maine 1/03/2012, zburam spre Freiburg, acolo unde Raducu are sansa sa se faca bine si are aceasta oportunitate datorita voua si vrem sa va multumim ca ati facut posibila aceasta deplasare. E uimitor cum intr-un timp relativ scurt s-au mobilizat atat de multi oameni, din toate colturile lumii (strigatul nostru de disperare a ajuns pana in SUA), ceea ce ne convinge suplimentar ca Dumnezeu nu ne lasa, v-a intors cu fata la noi si din putinul fiecaruia ne-ati daruit si noua.
Avem acceptul dosarului (E112) pe o perioada de 6 luni, dar noi vom sta acolo intre 8-10 luni. Asteptam o reevaluare a diagnosticului si apoi ne vor comunica ce proceduri nu sunt incluse in pachetul initial de asigurare din E112, ceea ce inseamna costuri aditionale. Suma stransa pana acum e afisata pe blog si parerea noastra umila este ca ne vom incadra cu cheltuielile pe urmatoarea perioada de timp.
Daca vom avea acceptul celor de la clinica vom posta toate documentele oficiale de colaborare, asta ca dovada de certitudine a costurilor si tot ceea ce implica salvarea lui Raducu.
Tinem neaparat sa multumim celor care ne-au sprijinit de la inceput si pentru care durerea noastra este si durerea lor:
-companiile B.BRAUN, Sandvik Coromant, H.La ROCHE, Servier Pharma, Leo Pharma, Rolling Sistem, Antena 1, ziarelor de Moldova prin tipografia Print..., parohiile Bacaului si Barladului (vom completa lista).
Promitem ca va vom tine la curent!
Alice si Maricel Chirica
Avem acceptul dosarului (E112) pe o perioada de 6 luni, dar noi vom sta acolo intre 8-10 luni. Asteptam o reevaluare a diagnosticului si apoi ne vor comunica ce proceduri nu sunt incluse in pachetul initial de asigurare din E112, ceea ce inseamna costuri aditionale. Suma stransa pana acum e afisata pe blog si parerea noastra umila este ca ne vom incadra cu cheltuielile pe urmatoarea perioada de timp.
Daca vom avea acceptul celor de la clinica vom posta toate documentele oficiale de colaborare, asta ca dovada de certitudine a costurilor si tot ceea ce implica salvarea lui Raducu.
Tinem neaparat sa multumim celor care ne-au sprijinit de la inceput si pentru care durerea noastra este si durerea lor:
-companiile B.BRAUN, Sandvik Coromant, H.La ROCHE, Servier Pharma, Leo Pharma, Rolling Sistem, Antena 1, ziarelor de Moldova prin tipografia Print..., parohiile Bacaului si Barladului (vom completa lista).
Promitem ca va vom tine la curent!
Alice si Maricel Chirica
duminică, 26 februarie 2012
ACASA
Am iesit cu bine din prima cura...dupa doua saptamani de chin...si sunt acasa, acolo unde ma simt cel mai bine, unde sunt inconjurat de jucariile mele, unde inventez jocuri si povesti fara sa fiu intrerupt de ace, branule, citostatice si halate albe, unde mami ma imbie cu fel de fel de delicii culinare, unde de fapt ma simt cel mai in siguranta. Nici macar nu vreau sa ies la aer 5 min, pentru ca am impresia ca atunci cand ma imbraca parintii, ma duc la spital inapoi si iarasi plang pana ma invinetesc...iar ei renunta si ma tin in casa.
ACASA...e oaza mea de liniste si cand am ajuns, am fost surprins sa vad ca in lumea mea de povesti au aparut trei personaje...le-am vazut pe geam cand ma uitam in curtea vecinului...erau cu fata spre mine si radeau...pentru ca aveau gura, respectiv un pamatuf de la o matura- si-am ras si eu de ei, dar nu tremurau de frig chiar daca afara ningea, pentru ca aveau si fesuri (pe care le recunosteam ca fiind caciulile lui "Uin" si a "Monei") si fulare la gat, ba chiar si pelerine-niste saci menajeri-, cizme de cauciuc ca sa scartie zapada sub picioare daca o iau din loc si ca sa fie atmosfera cat mai relaxanta aveau si o umbrela intre ei...de parca ar fi stat la plaja si pareau ca ma asteapta.Prin intunericul care se lasase, imaginea prindea contur si tot ce vedeam erau de fapt omuletii de zapada conceputi de vecini special pentru mine...ca sa imi smulga un zambet dupa atatea lacrimi. Si-au reusit... asa ca le-am facut cu manuta, le-am spus "noapte buna" si le-am promis ca a doua zi vor fi personajele principale din jocul meu. Si-au fost...dar nu pentru mult timp. Aerul curat si rece de-afara m-a obosit in nici mai mult nici mai putin de 15 min si-am inceput sa plang ca vreau in casa. Nu mai iesisem de aproape doua luni afara...dar am stat suficient cat sa ma joc printre omuletii de zapada, care cred ca erau o familie, pareau mami, tati si cu mine.
Asa aratam printre ei...
Ma duc sa ma joc acum dar nu inainte de a va reaminti ca nu ma dau batut si de a va multumi pentru tot ce faceti pentru mine. Din lumea mea de povesti, de liniste si siguranta va trimit bezele la toti.
RADUCU
ACASA...e oaza mea de liniste si cand am ajuns, am fost surprins sa vad ca in lumea mea de povesti au aparut trei personaje...le-am vazut pe geam cand ma uitam in curtea vecinului...erau cu fata spre mine si radeau...pentru ca aveau gura, respectiv un pamatuf de la o matura- si-am ras si eu de ei, dar nu tremurau de frig chiar daca afara ningea, pentru ca aveau si fesuri (pe care le recunosteam ca fiind caciulile lui "Uin" si a "Monei") si fulare la gat, ba chiar si pelerine-niste saci menajeri-, cizme de cauciuc ca sa scartie zapada sub picioare daca o iau din loc si ca sa fie atmosfera cat mai relaxanta aveau si o umbrela intre ei...de parca ar fi stat la plaja si pareau ca ma asteapta.Prin intunericul care se lasase, imaginea prindea contur si tot ce vedeam erau de fapt omuletii de zapada conceputi de vecini special pentru mine...ca sa imi smulga un zambet dupa atatea lacrimi. Si-au reusit... asa ca le-am facut cu manuta, le-am spus "noapte buna" si le-am promis ca a doua zi vor fi personajele principale din jocul meu. Si-au fost...dar nu pentru mult timp. Aerul curat si rece de-afara m-a obosit in nici mai mult nici mai putin de 15 min si-am inceput sa plang ca vreau in casa. Nu mai iesisem de aproape doua luni afara...dar am stat suficient cat sa ma joc printre omuletii de zapada, care cred ca erau o familie, pareau mami, tati si cu mine.
Asa aratam printre ei...
Ma duc sa ma joc acum dar nu inainte de a va reaminti ca nu ma dau batut si de a va multumi pentru tot ce faceti pentru mine. Din lumea mea de povesti, de liniste si siguranta va trimit bezele la toti.
RADUCU
luni, 20 februarie 2012
Zece zile
Sunt in a zecea zi de la cura si nu ma simt bine de fel, fac febra, nu mananc nimic, nu dorm bine si stau toata ziua pe picioare la mami sau la tati. Maduva mea nu vrea sa lucreze chiar daca am 6 zile de Za...poate daca in spital exista produsul original si nu cel generic, eram si eu mai bine acum. Azi mi-au pus din nou branula si "apa" pe care o dadeau doamnele de obicei la fluturas s-a transformat in plasma, combinatii de doua antibiotice, eritropoietina, neupogen original de data asta, glucoza, fluconazol (multumiri matusii ca m-a salvat cu aceste medicamente).O sa va povestesc intr-o zi si despre matusa mea...e parte importanta din viata mea, trebuie sa o cunoasteti, pentru ca in cea mai mare parte a timpului e dedicata mie chiar daca il are si ea pe Dudu mai mare decat mine cu aproape doua luni.
Cei din Freiburg nu au intarziat sa apara cu raspunsul si ne asteapta la ei intre doua cure pentru reevaluare, au trimis si invitatia pe mail doar ca desi parintii isi propuse sa mearga miercuri, 22/02/2012, totul e amanat din cauza aplaziei mele. Vom merge dupa ce termin a doua cura, respectiv dupa 5 martie. Intre timp, tati demareaza dosarul la CAS, mami se chinuie sa ma puna pe picioare iar eu, asa cum am promis, rezist si lupt ca sa fiu la final un invingator.
Sunt obosit...si suplimentar ma mai chinuie si mami...imi da laptic cu seringa pe gurita si eu ma impotrivesc pana la lacrimi...nu pot manca nimic, desi cer diverse feluri de mancare.
Deja fac nani...
RADUCU
Cei din Freiburg nu au intarziat sa apara cu raspunsul si ne asteapta la ei intre doua cure pentru reevaluare, au trimis si invitatia pe mail doar ca desi parintii isi propuse sa mearga miercuri, 22/02/2012, totul e amanat din cauza aplaziei mele. Vom merge dupa ce termin a doua cura, respectiv dupa 5 martie. Intre timp, tati demareaza dosarul la CAS, mami se chinuie sa ma puna pe picioare iar eu, asa cum am promis, rezist si lupt ca sa fiu la final un invingator.
Sunt obosit...si suplimentar ma mai chinuie si mami...imi da laptic cu seringa pe gurita si eu ma impotrivesc pana la lacrimi...nu pot manca nimic, desi cer diverse feluri de mancare.
Deja fac nani...
RADUCU
miercuri, 15 februarie 2012
Despre mine
Astazi nu ma simt prea bine, am iesit din cura pe picioarele mele dar se pare ca sunt un pic doborat de la atatea citostatice, nici nu m-am dat jos din pat, am inceput sa vomit, nu mai mananc si am avut nevoie si de transfuzie de sange. Dar ma voi ridica, pentru ca nu uit nici o secunda ce mi-am promis si suplimentar solidaritatea voastra ma face si mai puternic. Si tot din solidaritate s-a strans si suma de aproximativ 20 000euro.
Am si vesti bune. Adica foarte bune: am primit raspuns din Freiburg -Germania unde ne asteapta la o reevaluare intre doua cure, urmand ca ulterior sa se decida care va fi cursul tratamentului. Mare noroc avem ca accepta formularul E112 ceea ce inseamna ca nu vom mai avea nevoie de atatia banuti ci de mult mai putini daca ni se va aproba dosarul de statul roman. Ne-au promis un raspuns in maxim doua zile atat despre formalitatile legate de E112 cat si despre ce urmeaza sa facem. Mami va posta pe blog mail-ul final primit de la clinica. Cat despre raspunsul din Austria...se lasa asteptat.
Pana atunci, eu va promit ca incerc sa-mi revin cat pot de repede dupa aceasta bombardare cu substante si chiar daca am o stare generala precara eu tot va trimit bezele dintre ace, halate albe, branule si perfuzii.
RADUCU.
Am si vesti bune. Adica foarte bune: am primit raspuns din Freiburg -Germania unde ne asteapta la o reevaluare intre doua cure, urmand ca ulterior sa se decida care va fi cursul tratamentului. Mare noroc avem ca accepta formularul E112 ceea ce inseamna ca nu vom mai avea nevoie de atatia banuti ci de mult mai putini daca ni se va aproba dosarul de statul roman. Ne-au promis un raspuns in maxim doua zile atat despre formalitatile legate de E112 cat si despre ce urmeaza sa facem. Mami va posta pe blog mail-ul final primit de la clinica. Cat despre raspunsul din Austria...se lasa asteptat.
Pana atunci, eu va promit ca incerc sa-mi revin cat pot de repede dupa aceasta bombardare cu substante si chiar daca am o stare generala precara eu tot va trimit bezele dintre ace, halate albe, branule si perfuzii.
RADUCU.
vineri, 10 februarie 2012
Noutati
Azi, 10 februarie 2012, am primit diagnosticul final din Germania, respectiv biologia moleculara si asa cum sperau si parintii mei, este in favoarea noastra. Genetica e negativa ceea ce inseamna ca voi raspunde la tratament si sansele mele la viata au crescut considerabil. Deja am inceput prima cura de chimioterapie si rezist eroic, mananc, ma joc, nu am nevoie de entiemetice suplimentare...si asta pentru ca stiu ce mi-am propus...VREAU sa traiesc. Dupa Germania, parintii asteapta cu sufletul la gura raspunsul de la clinica din Viena. Va fi urmatorul hop de care trebuie sa trecem. Suntem pozitivi cu totii si asa cum v-am promis, va tinem la curent cu noutati.
Dintre halate albe, multe ace, perfuzii si citostatice eu va trimit o bezea tuturor pentru ca ma sustineti!
RADUCU
Dintre halate albe, multe ace, perfuzii si citostatice eu va trimit o bezea tuturor pentru ca ma sustineti!
RADUCU
vineri, 3 februarie 2012
Istoric
Poveste de viata...
Ma numesc Radu-Stefan si am hotarat sa intru in viata parintilor mei dupa o lunga asteptare, pentru ca bucuria lor sa fie inzecita atunci cand le voi tipa prima oara in urechi...si ziua aceea a fost 11 decembrie 2009. Asa aratam eu atunci...
Timpul a trecut, m-am bucurat de prima aniversare si incepeam sa descoper lumea din jurul meu. Toata ziua chicoteam, faceam mici prostioare si eram desigur, adevarata comoara a parintilor mei. Asa aratam la un anisor...
Primul an de griji si emotii pentru parinti trecuse si iata ca ma indreptam spre al doilea...
Pana acum a fost POVESTE...de aici incolo totul e COSMAR.
Totul a inceput pe 22 decembrie 2011 cand am fost internat pe un diagnostic de hernie inghinala dreapta si dupa multe peripetii s-a hotarat a se interveni chirurgical in ziua de 13 ianuarie 2012. Parintii au primit primul soc: sarcom cu celule mici albastre cu indice mitotic ridicat iar testele de imunohistochimie orienteaza diagnosticul spre o tumora cu celule mici rotunde polifenotipica. Dupa mai bine de trei saptamani nu aveam un diagnostic cert pentru ca sistemul medical romanesc este dezastruos si deficitar.
Azi, 7 februarie 2012, am primit un prim raspuns din Germania: diagnostic sarcom Ewing extraosos, urmand a fi completat de rezultatele de biologie moleculara.
Parintii nu isi revin din primul soc ca le incaseaza succesiv pe celelalte: lipsa unor citostatice din protocolul pe boala, incapacitatea sistemului medical de a face schema completa de tratament (radioterapie), etc.
Printre altele, parintii au inteles ca in viata nu e important sa ai carti bune ci sa le joci bine pe cele pe care le ai, dar pentru asta avem nevoie de fiecare dintre voi.
Asa arat eu acum...
Putinul fiecaruia dintre voi inseamna mult pentru mine, iar cu cat strangem mai repede acesti bani cu atat mai mult am sanse la viata. Salvarea mea sta in mainile voastre.
Sunt sigur ca parintii vor gasi o cale prin care sa va multumeasca din suflet pentru tot sprijinul acordat. Si tot la fel de sigur sunt ca voi avea ocazia sa-mi aniversez ziua cand voi implini trei anisori si-o sa va trimit un zambet tuturor.
DOAMNE AJUTA!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)