sâmbătă, 27 octombrie 2012

Sentimente incrucisate

Dupa o noapte de schimbat pampersi din doua in doua ore (deci fara sa dorm aproape deloc), indraznesc sa deschid ochii pe la ora 10 AM. dar ii inchid inapoi repede, apoi iar ii deschid...nu-mi venea sa cred...afara era un joc incitant de fulgusori de nea...prima ninsoare...multi fulgi jucausi parca erau antrenati intr-un maraton, care ajunge primul la sol...mi-am ridicat privirea spre cer, spre infinit si-am simtit o liniste interioara cum de mult nu mi-a fost dat sa mai simt...apoi privirea a inceput sa imi coboare si mi-am fixat ochii pe o frunza din batranul stejar care ne-a tinut umbra toata vara indiferent la ce etaj al spitalului stateam. Au trecut cinci minute iar eu tot la ea ma uit cum se incarca de zapada si vad cum cate un fulg de nea obosit de atata fuga in acest maraton poposeste pe "frunza mea"...nu-mi termin gandurile ca observ cum frunza plina de zapada se desprinde de pe creanga si o ia si ea la goana spre pamant parca ar fi facut intrecere cu ceilalti fulgusori.
Afara e poveste...dar eu sunt inauntru unde e cosmar. Ma intorc de la fereastra si ma uit la pruncul meu cum doarme linistit si adancit in vise. Ma intreb, oare ce poate visa la anisorii lui? Dar indiferent de cat de frumos ar visa in toata inocenta lui, se va trezi din nou la realitatea de zi cu zi, unde e...cosmar. Au trecut 30 de minute si se trezeste zambind...imi zic in gand "a visat frumos", apoi se uita pe geam si imi zice "Mami, ute poua alb"-"mami, uite ploua alb". Am zambit, l-am luat in brate si i-am spus ca afara ninge, e zapada si e anotimpul cand Mos Craciun se pregateste sa aduca cadouri la copii. Nu a zis nimic, doar m-a privit si momentul ne-a fost intrerupt de tipatul infusomatului care incepuse sa tipe...se terminase antiemeticul. Mi-am dat seama ca nu trebuie sa imi permit sa ma gandesc la lucruri frumoase cand de fapt viata noastra de zi cu zi e departe de a fi una normala...suntem prinsi in capcana bolii si suntem obligati sa ne gandim la cum ne putem mobiliza in toata aceasta lupta, cum sa-l ferim de episoadele vomitive, cum sa-l facem sa nu simta durerea noastra, cum sa-l facem fericit etc.
M-am uitat inca o data pe fereastra si-atunci mi-am zis din nou..."afara e poveste, inauntru cosmar!". Si m-am intors la viata incalcita care o duc de zece luni, simtind in acelasi timp cum sufletul ma apasa de atata durere...
Alice-mama

5 comentarii:

  1. Mi-as dori sa pot sterge aceasta suferinta, ca fulgii de nea care se vad de la fereastra sa acopere aceasta durere si totul sa renasca odata cu topirea zapezii. Eu inca mai sper intr-un miracol si vreau sa cred ca aest cosmar se va topi odata cu zapada. Draga Alice, incearca sa te bucuri de fiecare moment petrecut cu puiutul tau si sa gandesti pozitiv. Sunt convinsa ca toate gandurile noastre bune il vor ajuta sa lupte si in cele din urma sa invinga aceasta suferinta nedreapta. Dar are nevoie de voi, de noi toti si nu numai de doctori si de medicamente. Sper din suflet sa va pot transmite si voua incredere si putere de a lupta mai departe. Raducu ne-a dovedit deja tuturor ca el este un luptator!
    Va pup si va imbratisez cu drag,Rica.

    RăspundețiȘtergere
  2. Sper ca Mos Craciun sa nu va ocoleasca anul asta si sa va aduca cel mai de pret dar: sanatate! Iar anul ce urmeaza sa va aduca multa liniste si lui Raducu bucuria de a fi copil!

    RăspundețiȘtergere
  3. Imi plange sufletul Alice! Cata emotie ai transmis prin gandurile tale! Va imbratisam cu drag si va transmitem multa putere de la noi si de la Dumnezeu! Sa va tina sub aripa Lui!

    RăspundețiȘtergere
  4. de cand am aflat de situatia in care va aflati am citit mereu sa vad cum stati. am plans la fiecare postare de a ta. acum am si eu un baietel. nu merita nimeni sa treaca prin ce ati trecut voi. eu sufar si cand are febra dar voi... nu am mai deschis de mult blog-ul ca stiam ca totul e bine. acum am crezut ca sunteti in romania si v-ati reluat viata de dinainte. imi pare nespus de rau, dar stiu ca sunteti cu totii niste luptatori si de sarbatori ve-ti fi la casa voatra, sanatosi cu omuletzul de zapada in curte si cu raducu care se bucura in sfarsit si afla ce inseamna copilaria. multa sanatate, putere si incredere in Dumnezeu ca v-a aratat ca tine cu voi. Doamne ajuta! fiti tari ca mai e putin. va pup si sunt cu gandul la voi, Andreea

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu am mai deschis nici eu de ceva vreme..sincer..de frica...dar gandul meu e in fiecare zi la voi...!!Mi se rupe sufletul stii doar si as vrea sa te pot mangaia cu ceva..macar putin....Vreau sa cred ca...macar Mos Craciun sa faca o minune ..cu ajutorul lui Dumnezeu..si sa va aduca cel mai de pret DAR!!!!!

    RăspundețiȘtergere