luni, 31 decembrie 2012
Mesaj de dincolo... Povesti adevarate
“You can’t connect the dots looking forward… In memory of Radu Stefan Chirica(3 years old)… http://radustefanchirica.blogspot.de/
I have asked my 4 year old kid these days:
-David, do you remember Radu the kid that you played together with the ducks this autumn?
-Yes, mom of course I remember him!
- Well, you know next time when we go to the church we will light a special candle for him as he is an angel now…
- Yes mom, I know he’s an angel! he answered naturally…
- How do you know that?
- Well, when we were driving with the car I’ve seen him on the window together with the other little angels…
- Did he say something to you?
- He said he wanted to play with me!
-That is a really great thing, you know! That means he’s protecting you, and that is why is so important to light a candle for him when we go to the church.
-Super, mama!
-Are you happy? And David changed the subject…
… you can only connect them looking backwards. So you have to trust that the dots will somehow connect in your future.”(Steve Jobs).
With Love and Compassion,
David and Adriana
Multumesc, Anda pentru aceasta relatare. A insemnat foarte mult pt mine. Iar daca David mai are parte de astfel de momente, te rog, nu ma tine departe de ele.
Un an linistit sa aveti cu totii!
A.C.
duminică, 23 decembrie 2012
Părinţi de ingeras
Aş fi vrut să scriu altfel despre hotărârea lui Raducu de a petrece Crăciunul la Sfânta Masă imparatească dar sunt împietrită de durere...
Voi tine blogul în continuare deschis pt că Raducu este şi va rămâne viu.
Cine are posibilitatea să îl însoţească pe ultimul drum spre Împărăţia Cerului sunt aşteptaţi luni,24 decembrie ora 11 în sat Letea Veche, str Panselelor nr 30, Bacau sau la ora 12 direct la biserica din sat.
Dumnezeu să te odihneasca, puiul meu mult iubit. Mami va fi mereu cu sufletul la tine. Mi-e dor de tine micuţul meu erou.
Alice
sâmbătă, 22 decembrie 2012
Gânduri ratacite
E ora 3.39am şi mă napadesc o groază de gânduri...
Acum câteva zile am ieşit sa rezolv nişte treburi urgente şi eram tare cufundata în lumea mea, cea a groazei şi a luptei cu viaţa contra cronometru. Îmi reproşam că am plecat de lângă copilul meu, că pierd secunde importante din viaţa lui şi multe alte astfel de gânduri...când mă surprind deodată că totuşi sunt atentă şi la forfota din jurul meu. Mergeam cu capul plecat pe stradă (parcă aş fi avut vreun motiv să merg altfel?), când observ în zăpadă urme adânci de tocuri ascuţite şi auzeam cum zăpada scartia sub greutatea bocancilor bărbăteşti. Realizez atunci că am ieşit în lume, că sunt printre oameni care au preocupări uzuale si ridic capul...trotuarele sunt pline de oameni şi copii care se bucură de ceea ce le aduce iarna geroasă... magia sărbătorilor! Mă uit tristă la tot ceea ce pot cuprinde cu ochii dar şi cu sufletul si ma întreb cu disperare ce înseamnă noţiunea de "normal", şi de ce are mai multe sensuri când de fapt există o singura definitie. Îmi văd în continuare de drum şi mă amestec printre oamenii care au alte preocupări în aceste zile. Eu merg agale deşi sunt zorita de gravitatea problemei care m-a smuls de lângă iubitul meu copilaş iar restul sunt grăbiţi şi chititi să îşi umple sacoşele cu cadouri, văd zâmbete însoţite de câte un râs zgomotos şi vesel şi adulmec parfumuri lăsate în urma lor.
Pentru ei probabil asta înseamnă viaţa normala, pentru mine,după toată experienţa trăită, viaţa normală înseamnă să am lângă mine copiii sănătoşi şi toţi cei dragi mie. Sănătatea lor egal fericirea mea...
Mă întorc acasă după ce îmi rezolv problema şi uit instant ce am întâlnit dincolo de lumea mea..,sunt fericită,dar cu adevărat fericită în toată tristeţea mea că Raducu e încă cu noi. Cred că,aşa mic cum e, vrea să ne îndeplinească dorinţa care ne arde sufletele...să rămânem trei de Nasterea Domnului...să fim împreună nemaicontand în ce condiţii. Şi se tine cu forţa de viaţă deşi se chinuie teribil.
Mulţumim că încă ne urmăriţi povestea, sau mai bine zis coşmarul dar mai ales vă mulţumim că faceţi front comun cu noi în a nu ne pierde speranţa.
Şi mai sper să am ocazia să vă povestesc despre cel mai fericit Crăciun din viaţa noastră...
Sărbători liniştite să aveţi!
Alice
PS: pt dl/dna Pisculescu, ne-ar plăcea să ne lăsaţi o adresa personală de mail. Sau mai jos o regăsiti pe a mea. Am vrea să vă povestim mai multe despre Raducu...
luni, 17 decembrie 2012
Despre mine
Vreau sa ma tineti minte asa cum m-ati cunoscut de aceea nu mai postez poze cu mine acum...v-as induiosa prea mult, boala m-a transformat intr-o umbra...
Mami a compus o poezie de ziua mea, de tristete ca nu a reusit sa ma faca fericit...nu ma mai incanta nimic de aceea nu i-a reusit tot ceea ce pregatise.
'' Fiecare fulg de nea
Care cade-n calea mea
Ar fi trebuit s-aduca
Cate-un strop de fericire
Pentru toti copii care
Ies in sanii la plimbare.
Pe poteca des batuta
De multimea de picioare
Sta o sanie-abatuta...
Cred ca nu-i place-n zapada.
O aud cum striga tare:
' Fulg de nea, zapada moale,
Stau pe loc, privesc agale
La copilul care-odata
Ma plimba prin valea toata.
As fi vrut sa zburd nitel
Asa cum faceam odata
Cand iarna era bogata!'
Ma surprind ca ii vorbesc...
Si ii spun cu-amaraciune
Si cu sufletul taciune
Ca al ei carmaci dibaci
Zace-n pat rapus de boala.
Pentru el, toti fulgii care
Cad pe strada la-ntamplare
Nu mai sunt o bucurie
Nici prilej de reverie.
Saniuta s-antristat
La ceea ce s-antamplat
Contempla la fulgii care
Ar fi trebuit s-aduca
Cate-un strop de fericire...
'Almost' pentru fiecare...''
Rugati-va pt mine...poate se va indura cineva de mine si ma va ridica din patul bolii.
Inca mai am putere sa va trimit bezele.
Raducu
luni, 10 decembrie 2012
Acasa
Sunt de o saptamana acasa, dar starea mea nu e chiar atat de buna. Sunt moale, cu mancarea nu mai sunt bun prieten si faptul ca sunt acasa pt mine nu e o bucurie, inca plang dupa camera mea din Casa Parintilor. Mi-ar fi placut sa va dau vesti bune dar se pare ca soarta mea este alta...parintii au ales sa se resemneze ca sa nu ii apuce nebunia, de aceea tristetea lor se transpune in saracia cuvintelor din aceasta postare...
Am inceput acest blog prin a va promite ca voi avea ocazia sa imi aniversez ziua de nastere si iata ca macar de aceasta promisiune ma pot tine de cuvant. Maine este ziua mea dar dispozitia mea nu e cea dorita de parinti. Totusi ei s-au pregatit cumva si spera ca ziua de maine pt mine sa fie o bucurie.
Trebuie sa ii multumesc dl. Vladimir pt cadoul trimis de Mos Nicolae si vreau sa va spun ca parintii au fost atat de impresionati de acest gest incat si-au dat seama ca sunt oameni care chiar ma iubesc desi nici macar nu il cunoastem pe acest domn. Cadourile si vizitele care trebuiau sa fie pt mine prilej de bucurie au inceput sa curga, incepand cu colegii de serviciu ai mamei si terminand cu prietenii si cunostintele noastre. Dar...nimic din ceea ce pt alti copii inseamna bucurii si fericire pt mine nu mai inseamna mare lucru. Cred ca venirea acasa mi-a declansat si o anxietate...
E tot ce pot spune acum...desi mai am multe de spus, dar caderea mea ii tine impietriti pe parinti, de aceea ma opresc aici.
Va trimit bezele la toti.
Raducu.