Univ.Klinikum 16 Freiburg

  V-am promis noutati si iata-le: la controlul de saptamana trecuta, vineri, parintii si cu mine am trait din nou o  mare bucurie amestecata cu un sentiment de usurare  si multumire. Ceea ce ii speria pe parintii mei,  s-a dovedit a fi o reactie normala a  organismului la radioterapia intraoperatorie facuta. Deja testiculul a revenit la normal iar restul se for diminua in timp.
Cum era de asteptat, acum la final, organismul se resimte iar maduva mea nu vrea sa se mai refaca atat de repede ca inainte, motiv pentru care luni am facut un pic de febra si am ajuns din nou internat, asta dupa numai 4 zile de stat in afara spitalului, respectiv in camera noastra. Analizele erau destul de jos, si tot au scazut pana miercuri. Inca nu am primit nici un fel de transfuzie, chiar daca hemoglobina era 6.9 iar trombocitele doar 36. Doar leucocitele au inceput sa creasca, de la 100 cat aveam ieri dimineata, spre seara erau 200. Azi am repetat analizele dar inca nu au venit rezultatele sa vedem cum stam si daca voi primi ceva transfuzii.
Saptamana viitoare, vineri, incep ULTIMA  cura de citostatice, iar pe 26 septembrie am ultima programare la RMN. Apoi pe 1 octombrie scoatem cateterul si cu acest episod incheiem o prima etapa din toata aceasta lupta. Deja, parintilor li se pare ca timpul sta in loc, oboseala acumulata precum si tot stresul si teroarea adunate intr-un an de zile aproape, incep sa lase urme si pe chipul lor. Dar mai putin conteaza exteriorul, important e ca in sufletul lor e o mare bucurie si implinire ca am ramas la final de drum impreuna, asa cum o sa ramanem pentru totdeauna: EU intre ei, EU cu ei. IMPREUNA!

Va trimit bezele la toti si revin cu noutati.
RADUCU

Univ.Klinikum 15 Freiburg

Am facut din acest blog un fel de journal al unui luptator si nu intamplator ci pentru faptul ca de fiecare data cand eram la pamant am stiut sa ma ridic. Am luptat corp la corp cu boala si Inca mai lupt pentru ca vreau sa castig, vreau sa dovedesc CA SE POATE, pentru ca am promis parintilor si voua dar mai ales mie , pentru CA vreau sa traiesc, pentru CA am ales VIATA!
M-am remontat rapid dupa ultimul picaj, astfel incat la doua zile diferenta am fost apt de a incepe urmatoarea sedinta de citostatice. PENULTIMA! Am suportat-o eroic, fara episoade vomitive, doar ca in ultima zi m-am resimtit si nu  am mai mancat asa de bine iar tonusul nu mi-a fost prea bun. Parintii au fost si ei marcati din nou de doua evenimente neplacute ( m-am jucat cu fiecare dintre ei dar destinul le-a fost altul), si in acelasi timp spre finalul curei au acumulat un stres maxim deoarece la ecografia abdominala facuta de un Dr care nu imi stia istoricul le-a spus parintilor ca tumora e acolo. Pana la  primirea raportului a doua zi, nu va puteti inchipui cam cum au fost parintii mei. Rezultatul: cicatrice postoperatorie. Pana aici e bine doar ca mami a observat si ca am un testicul mai umflat, piciorul drept e din nou modificat ca si dimensiune, iar inghinal la palpare se simt doi ganglioni. Totul pare sa fie din cauza radioterapiei dar rezultatul sigur il vom afla cand vom face din nou investigatiile finale. Parintii sunt intr-o panica continua, pentru ca daca nu e una, e alta si tot asa, niciodata nu si-au permis sa stea linistiti.
Dupa cura asta m-am ales cu cearcane serioase la ochisorii mei mari, rotunzi si negri. Parca nu era suficient ca nu mai am gene..., am pierdut si din greutate destul de mult in ultima perioada, am ajuns la 13.200gr la 93cm. Acum, mami e blocata culinar pt ca nu mai vreau sa mananc mare lucru iar ce mancam inainte foarte bine acum refuz cu desavarsire.  Mami se roaga sa nu ma tina mult acest episod si sa devin din nou un bun colaborator ca si pana  acum.
Daca ma recuperez bine dupa aceasta cura, in doua saptamani jumatate incep ultima repriza de citostatice si tragem obloanele peste acest capitol din viata mea. Ma bucur de fiecare pas facut cu bine si bucuria e cu atat mai  mare cu cat ma apropii de final culegand victorii in drumul meu. Dar cea mai satisfacatoare victorie va fi dupa ce voi incheia tot ce am de terminat aici. Si sper ca si rezultatele investigatiilor finale precum si ganglionii sa nu aiba nimic de-a face cu ce am avut in burtica.
Acum sunt obosit, de obicei dorm cate 12-14 ore dupa ce termin o cura apoi imi intru in normal.
Va tin la curent cu rezultatele analizelor si va trimit bezele la toti.

Univ.Klinikum 14Freiburg

Bucuria  ca sunt aproape de victorie mi-a fost stricata de un mare picaj, dar nu in gol, pt ca in scurt timp am reusit sa ma agat de lianele care mi-au fost intinse.  Miercuri am ajuns la urgente cut febra si stare generala proasta iar rezultatul analizelor aratau cum nu au aratat niciodata: hemoglobina mica,  trombocite mici, leucocite...doar 100 in conditiile in care anterior erau in crestere. Prin urmare, pt prima  oara de cand ma lupt cu boala a trebuit sa primesc concentrat trombocitar...acum la final organismul incepe sa se resimta. Dar cu toate astea, in doua zile de antibiotic, si cu respectivele transfuzii am reusit sa ma pun pe picioare, maduva a inceput sa lucreze singura si incet, incet urc inapoi la pozitia in care eram inainte de picaj. Am slabit 600gr, iar trombocitopenia a lasat urme vizibile pe pielea mea. Mami va avea bataie de cap serioasa pt a reusi sa ma faca sa recuperez greutatea pierduta. Sigur imi pregateste combinatii de-ale ei de care de fapt nu sunt strain...Am pierdut din nou genele si spancenele, doar tonusul si buna dispozitie mi-au ramas aceleasi.
Dar totul este trecator, timpul imi va da inapoi tot ce am pierdut. De aceea lupt cu atata vointa, de aceea gasesc mereu putere sa ma ridic atunci cand boala ma doboara...vreau sa ma intorc la copilaria mea de odinioara si e doar o chestiune de Timp Pana sa  se intample acest lucru.
Trec peste detaliile dureroase pt CA vreau sa va tin cu moralul ridicat.
E ora tarzie in noapte, tocmai am terminat antibioticul asa CA va urez la toti un somn pufos si va trimit bezele.
RADUCU

Univ. Klinikum 13 Freiburg

 Sunt de-a dreptul emotionat de buna desfasurare a lucrurilor. Vinerea trecuta am inceput cea de a 7-a cura de citostatice iar azi o terminam si ne indreptam victoriosi spre finalul bataliei. Inca doua cure si terminam cu cocteilurile de citostatice. Am trecut cu brio si de aceasta proba, nu am vomitat deloc, m-am jucat in fiecare zi pe holuri, m-am tras cu bicicleta strecurandu-ma printre picioarele personalului medical si am mancat destul de bine. Doar sambata am fost un pic moale dar m-am recuperat rapid in urmatoarele zile. Genele mi-au cazut din nou, efectele toxice ale radioterapiei s-au cumulat cu cele ale chimioterapiei si acest lucru se vede pe fata mea.
 Postoperator, m-am recuperat destul de repede iar unul dintre efectele adverse ale interventiei mi-a cam dat bataie de cap...mi-au trebuit doua saptamani sa cer din nou la olita pentru ca nu simteam nimic si faceam pe mine... dar a trecut si asta.
Am pregatit multe fotografii sa le postez dar din pacate reteaua nu ne permite sa le afisam.
Abia astept sa-mi termin perfuziile si sa zburd iar pe-afara chiar daca mami imi tot spune ca o sa ma tina mai mult prin casa ca sa nu colectez ceva acum cand mai avem un pic si ne apropiem de final.
As fi vrut sa va mai scriu, dar de vreo 5 minute ii tot cer mamei sa imi puna desene animate, m-am plictisit de facut puzzel-uri...dar promit ca imediat ce mai am un pic de timp (sunt ocupat cu joaca de dimineata pana seara, nici nu dorm la pranz ca sa imi ajunga ziua), va scriu mai in detaliu.

Va multumesc si va trimit bezele la toti!
RADUCU

Mesajul unui Luptator (Univ.Klinikum 12 Freiburg)

      Mi-am ales chiar de la inceput cele mai bune arme cu care sa lupt pe acest teren minat iar daca fac o retrospectiva toate parerile medicale aratau ca boala ma va distruge. Expectativa mi-a fost de folos, ptr ca impreuna cu parintii si cu suportul vostru ne-am pregatit strategia de luptator in asa maniera incat sa putem duce totul spre un final fericit. Am castigat incet dar sigur fiecare etapa din tratament si asta ptr ca armele pe care mi le-au pus parintii in mana eu am stiut sa le manuiesc cu maiestrie ajutat fiind de bunul Dumnezeu care nu m-a parasit nici o secunda.
     Sunt fericit si multumit de mine pentru ca am ajuns AICI. AICI insemana ca... am gene la ochisori din nou, am sprancene iar capul incepe sa fie acoperit de firicele de par moale. Analizele au fost bune, iar apetitul pe masura si pentru ca am fost asa de bun colaborator, mami a stiut sa ma faca rezistent la ce ma astepta: INTERVENTIA CHIRURGICALA. Asa cum stiti cu totii trebuia sa fiu operat pe 11, cand iar primisem vestea ca va fi din nou amanata... pe ce data?...Ati ghicit, sau poate nu! Va zic eu ... pe 13 vineri! Sunteti surprinsi? Si noi am fost, dar mai mult decat surprinsi am fost speriati ! Numarul asta se tine scai de noi, dar mai mult, panica a fost instalata cand am retrait ziua de 13 ianuarie - vineri! Stiati ca in tot calendarul lui 2012, exista doar 3 zile de 13 cand cad vinerea? Iar soarta mea nu a ratat nici una! Pe 13 ianuarie am fost diagnosticat cu boala, a doua vineri cu 13 a fost in aprilie - vinerea mare cand post chimio am avut analizele la pamant si ultima zi de vineri 13, acum in iulie cand am fost operat! Am incercat sa gasesc lucrurile pozitive in toate aceste intamplari/ accidente/ coincidente/ superstitii si am ajuns la concluzia ca de fapt e cu noroc ziua asta pentru mine. De ce? Pt ca daca nu mi se descoperea boala , ma stingeam sub ochii parintilor. In ceea de-a doua vineri 13 desi am avut analizele proaste si trebuia sa stau la izolare, parintii m-au dus la biserica in mare puzderie de oameni care se aduna in Vinerea Mare a Sf. Pasti si nu am colectat nimic, iar in ultima vineri 13 am fost operat!
    Si nu va spuneam la inceput ca sunt fericit doar pentru ca acum am gene si sprancene din nou, ci si pentru faptul ca operatia a fost un SUCCES!!!
   Si totul a inceput asa ... cu o zi inainte de operatie a venit la noi dl. prof. R. si a discutat in detaliu planul interventiei si a mentionat ca si-a propus sa faca rezectie totala iar daca nu este posibil minimul pe care si l-a dat a fost de 93%. Bucuria parintilor a fost imensa pentru ca din tumora inoperabila, devenise operabila, ba chiar cu procentaj foarte bun ceea ce insemna un prognostic foarte bun pentru mine. A sosit ziua de vineri si la 7.30 aram la sala de anestezie, am adormit la tati in brate, m-au pregatit pentru intubare de fata cu el si apoi a plecat. De data asta mami nu a mai avut curajul sa mearga cu mine in sala de chirurgie, a fost la primele doua interventii si nu a mai suportat sa vada toate manevrele de pregatire preoperatorii inca odata, chiar daca eu dormeam si nu simteam nimic ( intubatia, sterilizarea campului operator, fixarea mea pe masa de operatie, ochii acoperiti cu tampoane si multe altele...). Asa sunt regulile aici, parintii isi tin copii de mana pana cand sunt adormiti ( anesteziati). Totul  s-a terminat la ora 15 cand parintii au fost chemati la terapie intensiva... eram treaz. Nu dupa mult timp, a venit si dl Prof.  sa ne povesteasca cum a fost. Si a fost mai bine decat se asteptase. Tumora a fost rezectata total chiar daca vasele de sange si nervii erau tangential sau traversau prin ea. Totul a fost necroza, am raspuns la tratament exceptional. Excizia a fost urmata din nou de  radioterapie IORT, iar tesutul din jurul tumorii a fost analizat la microscop si cand totul a fost  fara nici o urma de celula canceroasa, s-au pregatit de sutura.
                                                 TOTUL A FOST UN SUCCES !!!
Dar asta nu inseamna ca s-a terminat. Suntem trecuti un pic peste jumatatea drumului. Nu avem certitudinea ca sunt pe deplin curat. Asa ca mai urmeaza chimioterapie de consolidare, urmatorii pasi nu-i stim inca, asteptam echipa de oncologi sa vedem ce stabilesc. Dar pot spune ca sunt salvat. Toti sfiintii au fost cu mine si m-au pazit, iar doctorilor le-a dat minte limpede si maini sigure.
Postoperator sunt moale, a fost o interventie grea, astept sa ma recuperez si sa vedem efectele adverse ale IORT. Speram sa nu fie nici unul si chiar daca ar fi, eu si parintii suntem multumiti ca deocamdata AM INVINS!
VA MULTUMESC CA M-ATI PURTAT IN RUGACIUNILE VOASTRE  SI VA TRIMIT BEZELE LA TOTI!
RADUCU

Eveniment Barlad 26.07.2012 Casa de Cultura orele 18

Univ. Klinikum 11 Freiburg

  Am mai scapat de o cura azi si-am mai ramas doar cu trei blocuri pana la finalul tratamentului. M-am internat vineri cu leucocite 3100 si am iesit azi cu 2200 si hemoglobina 9.1. Vineri mergem din nou sa verificam sangele si sper ca totul sa fie bine sa nu ma mai intru in nici un picaj al bolii sa am timp pentru a ma pregati de operatie. Cura asta am suportat-o destul de bine, am vomitat doar in prima zi, dar m-am obisnuit cu episoadele astea, e un fel de "must be" in chimioterapie. Am fost resemnat si cred ca pe masura ce trece timpul imi dau seama ca rutina asta, spital-"acasa", e viata mea si asa va fi mereu doar ca modificam frecventa vizitelor la spital. Alti copii de varsta mea se joaca toata ziua, merg la gradinita, eu nu pot avea o astfel de viata...cel putin nu acum. Ma simt revoltat pentru ca acum cand ar fi trebuit sa descopar lumea constient, de fapt descopar durere, lacrimi si pierd zile dintr-o copilarie ce ar fi putut fi fericita. Finalul drumului nu e departe, adica am cam trecut de jumatate si astept cu nerabdare sa ma reintegrez in ceea ce inseamna o viata normala, chiar daca cu regularitate voi face controale.
De data asta nu prea am inspiratie, poate si din cauza ca zilele astea am fost foarte activ iar acum m-a ajuns oboseala. Inclusiv azi, dupa ce am fost deconectat de la infuzomate, am alergat pana seara tarziu de imi scaparau calcaiele, apoi m-am asezat la masa si am mancat barbateste o farfurie plina ochi cu mamaliguta, branzica si smantanica. Apoi, baita si pentru ca deja eram toropit mos Ene imi dadea tarcoale pe la putinele gene care le mai am, respectiv 3 la un ochi si 4 la celalalt. Dar se observa cum imi cresc altele...sunt mici, mici de tot acum.
Sunt pe drumul cel bun de multa vreme si simt cum ingerasul meu si bunul Dumnezeu ma tin de mana pentru a-mi calauzi pasii spre victorie. Operatia va fi un mare pas pentru mine, parintii se tot pregatesc emotional si dupa ce voi trece si de acest hop, imi permit sa spun ca ce a fost greu din aceasta etapa in lupta cu boala, a trecut. Sunt cam emotionat pentru ca astept sa vina mamaia la mine sa ma sustina si sa ma ajute sa ma refac postoperator mai repede. Poate dupa ce o vad langa mine, nu o sa mai zic atat de des ca vreau "ACASA".
Iata si cateva din activitatile mele extra si intraspitalicesti:

pregatindu-ma de gradinita

priveam in gol... si cand imi revin spun ca vreau "Acasa"

la "check blood"

"magazinul" meu din spital ... cat fac chimio sunt si vanzator in camera de joaca!

Prima zi din cura... sunt doborat... mai bine dorm sa nu mai simt nimic.

 Va trimit bezele la toti.

RADUCU/

Univ.Klinikum 10 Freiburg

 Va multumesc tuturor celor care ati trimis mesaje de incurajare pentru operatia care trebuia sa aiba loc maine.Din fericire pentru mine, totul s-a amanat pentru data de 11 iulie pentru ca intre timp, lipseste unul dintre fizicieni, fiind perioada de concedii. Asa ca, mai fac o cura de citostatice, apoi pauza doua saptamani sa-si revina sangele la parametri normali si apoi operatia. Trebuia sa incep de luni cura dar s-a luat decizia de a reveni miercuri (maine) pentru ca leucocitele mele erau 1600 si daca nu sunt peste 2000 nu incep chimioterapia. Au scazut toate asa dintr-o data pentru ca, asa cum va povesteam mai jos, m-am pricopsit cu febra si am stat in spital toata saptamana trecuta si am facut antibiotic. Am iesit sambata din spital si cand am fost luni la programarea pentru chimio deja tuseam si aveam rinoree. Apoi a inceput mami cu aceleasi simptome iar acum si tati. Speram maine sa fie totul bine pentru a putea incepe cura ca sa nu mai amanam inca odata operatia. Eu deja ma simt un pic mai bine, azi am tusit mai putin, nasul mi-a curs mai putin si nu am mai stranutat. Bineinteles ca doctorii nu mi-au recomandat nimic pentru ca nu fac febra...abia cand e si febra prezenta recomanda ceva. Dar mami are farmacia cu ea si a avut grija sa ma puna pe picioare, atat cat i-am permis, pentru ca refuz sa mai iau siropele pe gurita. Mi le ascunde prin pireutele de fructe iar cand le simt la gust le dau afara. M-am saturat de atatea medicamente. Si vreau si ACASA! Mami si tati se gandesc sa imi puna furtunas pe nasuc ca sa nu ma mai tina cu forta sa-mi dea pe gurita dar se gandesc pe de alta parte ca o sa trag de el asa cum am facut si cu cateterul pana m-am obisnuit cu prezenta lui iar mami a trebuit sa inventeze o poveste despre cateter care sa-mi  placa pentru a-l  accepta. Acum cand mergem la heparinizat cateterul, eu stiu ca mergem sa reparam ceasul (asa e povestea) la dna doctor, iar cand fac chimioterapie, inseamna ca dam apa la fluturas (cu asta eram obisnuit din tara).
Intre timp, atat medicul chirurg cat si radioterapeutul au purtat discutii cu parintii despre ce va urma, despre riscuri si beneficii si despre evolutia mea ulterioara in lumea asta. Pentru ca este foarte tarziu o sa sar peste detaliile discutiilor, iar ca sa concluzionez, totul este in favoarea mea, inclusiv efectele adverse. Iar despre riscuri...sunt aceleasi ca la orice interventie, mai putin unul care sper sa nu se intample. Exista riscul ca atat in procesul chirurgical cat si in cel radiologic sa se atinga un nerv, din cauza pozitionarii tumorii. Efectul va fi temporar sau permanent de neuropatie. Eu sunt sigur ca nu mi se va intampla nimic penru ca cine ma opereaza este unul dintre marii chirurgi ai Germaniei si opereaza in special "strange tumors" (l-am citat).
Trebuie sa fie bine, pentru ca vreau sa ma intorc ACASA ca un adevarat invingator. Nu conteaza ce vad in jurul meu...sunt copii care totusi aleg sa mearga cu ingerii lor in loc sa fie luptatori...si e foarte dezarmant cand esti partas la astfel de intamplari. Pe unii dintre ei i-am cunoscut...si acum nu mai sunt...
Eu nu renunt, imi pun toata artileria la bataie pentru a castiga! Si voi invinge, v-am promis, doar!
Va trimit bezele la toti si cand o sa am din nou conexiune buna la net voi reveni cu noutati!

Raducu

Univ.Klinikum 9 Freiburg

Teama zilei de 13 a disparut din sufletul parintilor mei, asta pentru ca din fericire, interventia chirurgicala a fost amanata pentru data de 20 iunie din motive organizationale. Asa a vrut Dumnezeu sa aranjeze lucrurile, i-a impleticit un pic pe doctori ca sa scapam noi de ziua de 13. Dar, ca sa nu treaca cumva neinsemnata aceasta zi, a gasit o cale sa lase niste urme in evolutia mea. Ieri dimineata am fost la heparinizat cateterul, mi-au facut analizele de sange si apoi am plecat "acasa". Am dormit la pranz si dupa ce m-am trezit am inceput sa clocotesc. Nu foarte tare, un 38.2...cand scadea de la sine cand revenea, asa ca parintii m-au dus seara pe la ora 21 la urgente si cand am ajuns acolo deja aveam 39. Bineinteles ca m-au internat, au inceput sa ia tot felul de probe de peste tot (eu nu tusesc, nu-mi curge nasul, nu am nici un simptom) ca sa gaseasca cauza. Analizele de sange sunt normale, factorii proinflamatori sunt negativi...dar eu am facut febra. Acum sunt pe antibiotic la 24h si pana acum nu am m-ai facut febra deloc. Sunt activ, ma joc, mananc bine...sper sa fiu la fel de dinamic pana la operatie. Asa ca, pana saptamana viitoare, pentru siguranta mea si pentru buna desfasurare a interventiei chirurgicale voi ramane in spital, monitorizat fiind 24h din 24h.
Azi, parintii au intalnire cu doctorii chirurgi si radiologul pentru a discuta despre amanuntele interventiei chirurgicale. Cand vom avea vesti, vom reveni cu noutati.
Va multumesc ca sunteti alaturi de mine si ma sustineti!
Va trimit bezele la toti!

Univ. Klinikum 8 Freiburg

Sunt din nou pe panta ascendenta a bataliei, mi-am revenit repede, mi-a trebuit doar o saptamana de antibiotic si sunt din nou pe pozitia de lupta. Se intampla lucruri bune cu mine, doctorii au hotarat sa ma opereze saptamana viitoare, pe 13 iunie si sper sa fie prima zi din viata mea care sa imi aduca noroc (tot intr-o zi de 13 am descoperit si boala mea). Va fi o interventie complexa pentru ca dupa ce vor extirpa spera ei tot ce-a mai ramas, vor face radioterapie intraoperatorie. La ultimul RMN facut miercuri, saptamana asta, mai aveam in burtica doar 2.4cm/1.4cm de tumora, iar restul erau sub 1cm. Pe dimensiunile acestea mici se bazeaza doctorii cand spun ca vor extirpa de data aceasta cat vor putea...prima si a doua oara nu s-a putut face nimic...era inoperabila. Deci...sunt la a treia interventie chirurgicala si nu va fi ultima.
Parintii privesc aceasta interventie ca pe o salvare a mea in fata bolii, dar in acelasi timp sunt tematori...au ramas blocati pe data de 13...
Cu acest mare pas in schema mea de tratament, suntem la jumatatea drumului dar ne si prelungim perioada de stat aici cu inca o luna. Dupa operatie, facem pauza 21 de zile pana la urmatoarea cura de chimioterapie.
Ramane inca in discutie radioterapia pentru picior, nu sunt decisi cum sau daca sa o faca. Nu vor sa ma lase cu sechele dar totodata vor sa impiedice recidiva. Le-au vorbit parintilor despre mentenanta bolii care trebuie sa o facem dupa ce terminam aceasta etapa...drumul e lung, avem de luptat inca 5 ani de aici incolo si fara doar si poate toata viata!
Marti ne internam, imi fac pregatirea preoperatorie si miercuri...
Va tin la curent si sa va rugati pentru mine!
Va multumesc si va trimit bezele la toti!

Raducu

Univ. Klinikum 7 Freiburg

Mi-a fost atat de rau incat parintii m-au dus la urgente luni seara. La ora 22 eram pe patul de la urgente unde mi-au luat sange si m-au consultat pe toate partile, la ora 23 eram internat iar la ora 24 eram conectat la aparate si asteptam sa vina sangele. La ora 2 noaptea faceam transfuzie, pentru ca asa cum va  ziceam, eram tare palid iar hemoglobina scazuse la 4.1 si incepusem sa fac si febra, 39.4C. Eram deja pe antibiotic, s-au recoltat probe de peste tot, nas, cateter, piele, urina etc si a doua zi deja eram un pic mai bine. Sunt si acum in spital, nu mai fac febra de doua zile, analizele s-au stabilizat-nu chiar in parametri dar sunt aproape- iar starea mea e mult mai buna. Azi au recoltat din nou sange sa vada daca pe cateter a fost vreo bacterie pentru ca rezultatele la celelalte investigatii au iesit negative.Pana nu se lamuresc de unde a venit febra nu plecam acasa, dar eu in fiecare dimineata ma trezesc plangand si zic ca vreau sa plecam, vreau acasa..., cred ca mi-an pierdut rabdarea.
Va tin la curent cand am noutati.
Bezele la toti!

RADUCU

Univ.Klinikum 6 Freiburg

Analizele de martea trecuta au fost bunicele, iar rezultatele de la controlul cardiologic au fost perfecte, doar ca de sambata am inceput sa nu mai mananc atat de bine si ma copleseste o stare de moliciune. Suplimentar, imi curge si nasul, dar fara sa fac si febra, cred ca m-am jucat prea mult in baltile pe care le-am gasit in calea mea zilele trecute. Din ce in ce mai des le zic parintilor ca vreau ACASA, sunt trist, apatic, refuz sa mananc...
Maine mergem din nou la analize, dar dupa cum ma prezint sigur rezultatele vor fi rele, iar hemoglobina cred ca e din nou scazuta pentru ca sunt tare palid, nu am pic de culoare...
Ma simt rau...
O sa va mai scriu maine dupa ce avem rezultatele.
Va trimit bezele la toti!

Raducu

Univ.Klinikum 5 Freiburg

Stiinta spune ca primele amintiri pe care le poate avea un copil sunt de la varsta de 4 ani. Ei bine, poate intre timp varsta a mai scazut, pentru ca eu vin si demontez aceste date. Cum? Prin faptul ca fiind supus de aceasta data- respectiv saptamana trecuta de luni pana vineri- la acea cura mai puternica de care va povesteam mai jos, mi-am adus aminte de faptul ca doar ACASA ma simt cel mai in siguranta si acolo nimeni nu imi face nimic, iar aceasta aducere aminte a fost determinata de starile de rau pe care le-am avut. Am vomitat zilnic in ciuda antiemeticelor care le-am primit iar varful a fost miercuri cand nici nu prea am vrut sa mananc si am adoptat tehnica pe care o aveam cand stateam in tara la spital: pe picioarele lui mami. Dar joi...m-am trezit la 7 si-am cerut "papa bun", asta ca sa recuperez ce am pierdut miercuri, pentru ca trebuie sa fiu puternic sa fiu invingator. Chiar luni cand am inceput cura a venit si dnul prof. dr si ne-a anuntat ca rezultatele de la ultimul RMN facut, sunt in favoarea mea pt ca....ce a fost pe piciorus a disparut, deci castig teren in lupta cu boala! Si e substantial!  A mai ramas doar formatiunea din burtica care la ultima biopsie s-a vazut ca era divizata in trei si redusa la mai bine de jumatate. Toate astea inseamna ca sunt pe drumul cel bun si in acest urcus sinuos al destinului vreau sa imi fiti aproape pt ca am nevoie de ganduri bune si incurajarile voastre. Iar la sfarsit, cand vom ajunge pe linia dreapta ne vom bucura de victorie impreuna. Chiar daca sunt atat de mic, trebuie sa aveti incredere in mine ca vom reusi, sunt un luptator bun, stiu sa conduc, iar cand ma poticnesc mami si tati au grija sa ma puna pe picioare din nou. Apropos, stiti cata sfecla rosie am mancat pana acum? MUUUUUUUUULTA tare, pt ca mami vrea sa ma tina din scurt cu analizele pentru a respecta timpul dintre curele de chimioterapie. Daca analizele saptamanale nu sunt in parametri, atunci se ia decizia sa se mai amane cura cu o saptamana sau doua pana ce maduva isi revine. Va mai povesteam eu ca aici dr nu recurg la injectii pt a porni maduva sa lucreze, totul este lasat sa se autoregleze, fara incarcare hepatica...slava Domnului imi ajung citostaticele. Mai iau un siropel antibiotic trei zile pe saptamana si zilnic cateva picaturi dintr-un siropel contra aftelor. Si atat.
Si mami imi ascunde prin mancare tot felul de chestii pe care le refuz chiar daca imi sunt necesare, ca sa fie sigura ca totusi inghit ceea ce trebuie, gen: sfecla rosie, tarata de grau, nuci, boabe de porumb, laptele praf, sparanghel si multe altele. Stiti ca nu mai mananc carne din februarie? Nu imi mai place, iar mami face tot felul de combinatii ca sa imi aduca in organism aportul zilnic de nutrienti. Probabil voi fi primul invingator lacto-vegetarian!
Ne apropiem de curele in care trebuie sa mergem in paralel cu radioterapia...inca se mai discuta cazul meu...e complicat de realizat din cauza pozitionarilor avute atat pe picior cat si in abdomen. Vor sa ia deciziile cat mai corecte si totodata sa faca radioterapie cu succes.Atitudinea dnului prof  a fost ca dupa ce a vazut rezultatele pozitive de la RMN sa se gandeasca la cum poate impiedica recidiva. Suntem la inceput de tratament si deja echipa medicala gandeste in perspectiva. Discutia asta le-a dat aripi parintilor si inca odata le-au intarit convingerea ca medicii de aici fac tot posibilul ca noi COPIII sa devenim ADULTI.
Ma gandeam intr-o zi, ca acest razboi nu este numai al meu si-al parintilor ci in egala masura si al doctorilor de aceea implicarea este maxima, reusita noastra este reusita lor. De fapt cred ca Dumnezeu face minuni prin mainile lor. Iar una dintre aceste minuni voi fi EU. EU acum copil la 2 ani si 5 luni, iar mai tarziu EU fiind ADULT, trecand prin minunata copilarie, mergand apoi la scoala..., adolescenta..., maturitatea..., ADULT si la urma un batranel.
Marti mergem sa repetam analizele si sa heparinizam cateterul. Speram sa fie totul in regula pt ca vreau sa merg in parc la copii, sa alerg dupa porumbei, si sa ma balacesc in fiecare ochi de apa care-l gasesc in calea mea. Daca asta ma face fericit, mami ma lasa sa fac ce vreau eu.
Va trimit bezele la toti!
Raducu

Ma pregatesc sa plec in parc...ma cara tati cu bicicleta...

 Ce fac eu c-un strop de apa...

Pana sa ne vina rezultatele la analize, m-am gandit sa-mi fac micul dejun!

Mami m-a invatat sa-mi spal farfuria dupa ce termin de mancat!

Iar cand totul e curat si eu satul, o servesc pe mami cu un ceai si stam de povestim!

Deja eram intrat in cura...

 Nu am uitat sa zambesc chiar daca boala te topeste...

Ma pregatesc sa va trimit discret...bezele...si un zambet!

Astept gandurile voastre bune! Sa ramanem impreuna pana la final!

Flair For A Life - Eveniment Brasov

Univ.Klinikum 4 Freiburg

De la episodul UKF3 si pana acum s-au intamplat multe lucruri pozitive care ma fac si mai puternic decat sunt. Analizele saptamanale de sange dintre cure au fost bune, fara aplazie medulara, fara necesitati de transfuzie sau alte procedee care se utilizeaza in tara, maduva este lasata sa lucreze singura si chiar functioneaza acest principiu, dovada este starea mea. Asadar, am intrat in cura a doua saptamana trecuta, luni, cu 13.200 kg, hemoglobina 8.6, restul in parametri normali, inclusiv starea mea de spirit. Miercuri am fost un pic mai agitat si plangacios, dar chiar si asa, am mancat nu am vomitat deloc de data asta, din nou fara febra, transpiratii, sau stat doar in pat. Am iesit din cura cu 12.400 kg. In schimb, sunt revoltat pe faptul ca mi-au cazut atat sprancele cat si genele iar ochisorii sunt inconjurati de o roseata care nu ma prinde prea bine. Parca nu e suficient ca duc in spate o boala atat de crunta iar tratamentul este atat de greu de suportat chiar e necesar sa te topesti asa de tare si sa devii atat de sters? Nici macar conturul chipului nu ti-l lasa, boala asta vrea sa ia totul de la tine! Dar nu renunt, va asigur!
Joi a fost o zi mare si spun asta pentru ca ne-a venit diagnosticul pe care-l asteptam cu totii: sarcom nediferentiat. Cum nu exista protocol standard pe asa ceva, s-a hotarat sa se aplice alternativ o cura de I2VA cu una I2VAd, ramand discutia deschisa pentru radioterapie. Dnul dr care se ocupa de mine, le-a spus parintilor ca inca se mai gandesc la radioterapie pentru ca pe termen lung aceasta ar face distructie osoasa iar el isi doreste ca toti pacientii micuti, asa ca mine, sa se dezvolte cat se poate de normal, fara a ramane cu sechele fizice. In functie de cum voi raspunde la tratament, vor incerca sa sunteze radioterapia, iar despre transplant vom vorbi la finalul tratamentului. Asadar, continuam lupta, dar de aceasta data pe un teren sigur, asta pt ca stim boala intr-un procent de 100%.
Daca joi a fost o zi mare, imi permit sa spun ca vineri a fost o zi cu adevarat mareata si splendita pentru mine. Terminasem  cura si urma sa plecam "acasa" cand au venit analizele si Hb scazuse la 6.8, restul fiind aproape de normal. Deci...am primit sange si-am fost nevoit sa mai stam 3 ore in spital. In tot acest razboi cu boala incep sa castig teren pentru ca la ultimul RMN facut s-a constatat ca metastazele descrise in Romania de pe picior au disparut, a mai ramas doar o umbra in spatiul popliteu. M-am inarmat bine in aceasta lupta si asa cum va spuneam de la inceput, sunt hotarat sa o castig, pentru ca vreau sa TRAIESC si sa am ocazia sa va trimit ganduri bune de la fiecare aniversare a mea.
Cand aproape sa terminam totul, eram in camera de joaca cu mami, cand numai ce vad ca pe usa intra o fata foarte cunoscuta si draga mie...mi-am oprit respiratia pret de cateva secunde, m-am inrosit la fata (si nu de la transfuzie) si nu mai stiam cum sa-mi exprim imensa bucurie la cele vazute: era "tata" Adi (unchiul meu si tatal lui Dudu despre care v-am povestit la inceputuri de el, cand va pomeneam si de matusa mea-sora mamei). Am inceput sa-i arat cum ma jucam cu maimutelele care se prindeau de liane...vorbeam mereu si fara inteles...toti erau spectatori la "bufetul" de gustari emotionale care-l ofeream, iar mama...avea si ea "bufetul" ei, doar ca nu s-a priceput atat de bine ca mine sa se exteriorizeze. In cele din urma am plecat "acasa" si de bucuros ce eram ca venise "tata" Adi la noi, i-am lasat pe parinti in urma si mergeam cu unchiul. M-am jucat mereu cu el, mi se facuse dor de camera pe care o am la ei acasa, ii spuneam mereu ca mergem acasa la Picu-Picu (asa ii spun matusei mele) si cand a venit nefastul moment de a ne desparti, am devenit trist, si-i spuneam mamei ca "Dudu, upat" (Raducu e suparat).A doua zi dimineata, nici bine nu ma trezisem ca din nou ii spuneam mamei ca "tata" Adi vine, e la "maghin" (magazin) sa cumpere "amale" (animale) pt Ducu. Dar zilele au trecut si incet, incet, am uitat, desi am momente cand spun ca vreau ACASA.
A fost o saptamana plina pt mine si a culminat cu sfarsitul ei.
Sper sa fiti aproape de mine in continuare chiar daca va scriu atat de rar, conexiunea la net nu e permisiva tot timpul. Am nevoie de incurajarile si cuvintele voastre frumoase, chiar daca nu va cunosc pe toti.

Va trimit bezele la toti!
Raducu

In prima zi de citostatice...

Una dintre activitatile mele din timpul curei...dovada ca rezist la tratament!

Asa arat seara, dupa multe activitati facute in spatiile amenajate de joaca...obosit, dar nu infrant de boala!

Accesati link-ul de mai jos pentru detalii

VUNK SI ASHA VOR SUSTINE UN CONCERT IN SCOP UMANITAR IN CLUBUL TRIBUTE DIN BUCURESTI

NE VEDEM ACOLO

Unde-s multi, puterea creste, de aceea, motto-ul lunii mai este: "Ne vedem acolo!"
Multumim anticipat pentru prezenta la concert!

Univ. Klinikum 3 Freiburg

A trecut ceva timp de cand nu v-am mai povestit despre mine si asta din cauza ca nu prea aveam ce. Pomeneam ceva mai jos, intr-o fotografie ca incercam sa zambesc inainte de a deveni prizonierul citostaticelor...ei bine, intre timp am devenit timp de o spatamana scalvul lor. Ma asteptam sa fie mai rau, dar spre surprinderea parintilor am rezistat eroic (eu nu am fost mirat de rezistenta mea pt ca va ziceam de la inceput ca m-am nascut invingator). Am vomitat doar o zi dintr-o saptamana intreaga, cat a durat cura si am fost energic tot timpul, nu am mai stat doar pe picioarele lui mami cum am facut datile anterioare. Am mancat, m-am jucat, am alergat cat m-au tinut piciorelele pe holuri dar am si tipat...asa fara rost...probabil sa-mi exprim revolta sufleteasca...dar ce stiu eu la doi anisori?
Sunt sigur ca vreti sa stiti ce boala am...si parintii mei vor sa stie...dar inca mai asteptam. Au fost trimise toate biopsiile la alte doua centre de referinta din Germania (Stuttgart si Koln) pentru o clarificare a bolii mele. Se pare ca sunt pareri diferite si asta din cauza ca biopsiile nu-i ajuta foarte mult intrucat exista foarte mult tesut necrozat si nimic nu le iese cu certitudine pana la capat. Dar, pentru a nu ramane descoperiti intre curele de citostatice si a nu o lua de la capat cu alte metastaze, au hotarat in echipa sa primesc tratament pentru a tine sub control boala. Azi am fost si-am facut si citostaticul saptamanal dupa care am vrut sa merg in parc sa ma joc. Nu stiu cum se face dar chiar ma simt bine, nu am facut febra, nu am transpirat, fara afte, analizele sunt bune...mananc foarte bine.
In concluzie, trebuie sa mai asteptam iar asteptarea asta ii scoate din minti pe parintii mei. Speram ca toata tensiunea asta sa se termine cat mai curand, iar rezultatul sa fie unul in favoarea mea.

Multumesc Madalinei pentru evenimentele organizate in Iasi. Cand o sa ma fac bine, voi fi prietenul de nadejde a lui Filip.

Va multumesc tuturor pentru ca sunteti aproape de suferinta mea si durerea parintilor!

Raducu

Eveniment IASI 7-8 aprilie intre orele 10.00-20.00 Ateneu Tatarasi

In zilele de 7 si 8 aprilie, intre orele 10.00-20.00, targ vintage-lucruri mici, in parcarea ateneu tatarasi iasi. Se pot dona lucruri spre vanzare sau/si se pot cumpara lucruri mici si vechi. Toate fondurile astfel obtinute vor fi donate pentru recuperarea lui Raducu. Va asteptam pe toti la targ.

Eveniment Iasi - 03.04.2012

Va astept pe toti cu mare  drag, la Concertul pentru prieteni, organizat de mine, in cadrul campaniei "Ajutati-l pe Raducu", pe 3 Aprilie, la ora 19.00, club Office, hotel Ramada - Iasi. Va canta Mihai Margineanu (si posibil Walter Ghioculescu in deschidere). Biletul de intrare va fi 20 de lei. De asemenea, va fi o urna si in interior, pentru cei care vor dori sa faca mai multe donatii. Pentru alte informatii, contactati-ma pe mess sau la tel. 0744754363. Va multumesc. Madalina Popovici

Univ. Klinikum 2 Freiburg

Stiu ca asteptati noutati...ca si noi, de altfel, dar din pacate nu avem inca un diagnostic. Se pare ca mai au nevoie de timp pentru a fi siguri pe rezultatul final.Nici macar ce presupun ca ar fi nu ne spun, pentru ca aici functioneaza foarte bine malpraxisul si nu isi permit sa transmita informatii care ulterior se dovedesc a fi false. Prin urmare, pentru siguranta tuturor si acuratetea diagnosticului, mai asteptam. Nu prea mult timp, speram... deja suntem prea incordati.
Dar in aceasta stare incordata, dorim sa multumim tuturor care au luat parte la campania "Vreau sa ajut" dar si doamnei din Barlad care a plecat special la Mormantul Sfant cu hainutele lui Raducu sa se roage si sa le sfinteasca.
Cu Dumnezeu inainte, reusim!

Asa ma indoapa mami...ma pregateste sa rezist la citostatice!

Incerc sa zambesc...

Incerc sa ma bucur de tot ce e frumos inainte de a deveni prizonierul citostaticelor!

Gandindu-ma la ce va urma...

Alice&Raducu

Campania "Vreau sa Ajut" - Fundatia Mereu Aproape

Buna ziua tuturor,

imi permit sa va trimit acest mesaj deoarece multi dintre voi ati fost alaturi de suferinta lui Raducu inca de la inceput. Din fericire pentru noi, in acest moment ne aflam deja in clinica din Freiburg pentru tratament, dar din pacate, am aflat cu stupoare ca transplantele de celule auto-log (doua la numar) de care va avea nevoie Raducu pentru o sansa reala la viata, nu sunt prinse in formularul E112 si nici in prelungirea lui S2 pe care am primit-o de curand. Din acest motiv, apelez inca o data la bunavointa si marinimia fiecaruia dintre voi, de a participa incepand de sambata 24/03 ora 6 am si pana vineri 30/03 ora 24 pm la campania deschisa de antena 1 prin Fundatia Mereu Aproape-campania "Vreau sa ajut", la strangerea de fonduri prin nr de sms 848 tarif 2 euro (nu se plateste TVA) pe site-ul lor,deschis pentru Raducu sau in direct in cadrul Observatorului de sambata 24/03 ora 16-16.20 min cand se va difuza reportajul realizat cu o zi inainte de a pleca spre Germania.
Indraznesc sa inchei acest strigat de ajutor cu rugamintea de a da mesajul-ul mai departe la cat mai multe contacte.

Multumesc tuturor pentru sprijin!

PS: "Atitudinea naste altitudinea"

Alice - mama

Univ. Klinikum 1 Freiburg

Avem vesti bune! Ieri, cand eram in operatie am primit mail prin care formularul E112 ne-a fost prelungit de la 6 luni la 10 luni. Asta inseamna ca nu vom mai avea nevoie de bani in aceasta perioada pentru tratament, respectiv pana in decembrie, ramanem doar cu cheltuielile extraspitalicesti cu care ne descurcam din ceea ce s-a strans pana acum . Vreau sa va multumesc inca o data pentru tot ceea ce ati facut pentru mine dar mai ales pentru faptul ca datorita voua sunt aici, unde am parte de cele mai bune investigatii si de cele mai bune echipe medicale.
Azi ma simt un pic molesit, pentru ca ieri am avut cred cea mai grea zi din viata mea si cea mai stresanta pentru parinti, pentru ca am fost supus unei interventii chirurgicale complexe care trebuia sa dureze doua ore si de fapt a durat 4 ore. Acest interval de timp pentru parinti a fost cosmarul vietii lor (pe langa cel al bolii) pentru ca se gandeau la ce era mai rau si asta pentru ca nimeni nu venea sa le spuna nimic despre mine. In sfarsit, dupa patru ore, au reusit sa ma tina de manuta si in scurt timp am reusit sa deschid si ochisorii si sa-i caut din priviri.
O alta veste buna este ca...avem alt diagnostic cu un prognostic mult mai bun, de 90%. Azi, echipa care se ocupa de mine s-a intalnit cu parintii si au avut o discutie preliminara in care au precizat ca toate rezultatele investigatiilor de pana acum ii orienteaza catre un alt diagnostic, respectiv catre un neuroblastom. Dar rezultatul sigur il vom afla dupa ce ne vin rezultatele de la Institutul de Anatomie Patologica, saptamana viitoare. Alte detalii despre diagnostic nu avem, iar daca vreti sa ma intrebati de ce boala sufar, n-as sti sa va raspund pentru ca am avut pana cum 5 diagnostice. Sper sa fie unul concludent si definitiv saptamana viitoare, sa primesc tratamentul adecvat bolii si sa intram pe un fagas normal sa putem elimina cat de cat stresul care ne apasa pe toti.
In rest...e relativ bine...tati se chinuie sa ne gaseasca ceva de inchiriat, dar mie imi place mai mult asa cum suntem acum, pentru ca dimineata ma trezesc si cu mami si cu tati langa mine iar asta imi da buna dispozitie.

Asa ma jucam inainte de operatie...

Asa aratam dupa operatie...

Univ.Klinikum Freiburg

Si iata ca dupa un lung drum, in care ba am dormit, ba m-am jucat am reusit sa ajungem acolo unde e salvarea mea...adica aici unde sunt acum...la Spitalul Universitar din Freiburg. Norocul ma urmareste la fiecare pas si spun asta pentru ca:
- am reusit sa plecam cu formularul E112 si suntem acoperiti pe urmatoarele 6 luni
- am inceput colaborarea cu Fundatia Mereu Aproape-antena 1
- cand am ajuns la spital, la biroul de informatii lucreaza un domn din Romania care ne-a ajutat
- am cunoscut pe sectie o alta familie de romani care sunt stabiliti in Freiburg si incearca si ei sa ne ajute cu cazarea dupa ce vom iesi din spital
- am beneficiat pana acum de absolut toate investigatiile care se puteau face la parametri de inalta performanta, nu cred ca a mai ramas ceva care sa nu fie verificat
- intreg personalul ma alinta...probabil pentru ca deja stiu sa spun "multumesc" in germana ?!
  In afara de toate astea, ma simt extraordinar de bine, m-am ingrasat de cand am venit aici, la cina doamnele vin si ma intreaba ce vreau sa mananc...la pranz am de ales dintre 9 feluri de mancare, exista programe speciale pentru copii conduse de personal specializat, camere de joaca, aproape ca nu simt atmosfera de spital. Pana acum nu am fost intepat de prea multe ori dar luni voi scapa de tot de branule pentru ca imi vor implanta cateter.
 Asa ma pregateam de drum...

 Asa ma joc aici...

In parcul spitalului...la cules de ghiocei!

Desi zambesc, privirea imi e trista!

Ma tot gandesc daca va veni primavara si in sufletul meu...

La drum

Suntem fericiti! Maine 1/03/2012, zburam spre Freiburg, acolo unde Raducu are sansa sa se faca bine si are aceasta oportunitate datorita voua si vrem sa va multumim ca ati facut posibila aceasta deplasare. E uimitor cum intr-un timp relativ scurt s-au mobilizat atat de multi oameni, din toate colturile lumii (strigatul nostru de disperare a ajuns pana in SUA), ceea ce ne convinge suplimentar ca Dumnezeu nu ne lasa, v-a intors cu fata la noi si din putinul fiecaruia ne-ati daruit si noua.
Avem acceptul dosarului (E112) pe o perioada de 6 luni, dar noi vom sta acolo intre 8-10 luni. Asteptam o reevaluare a diagnosticului si apoi ne vor comunica ce proceduri nu sunt incluse in pachetul initial de asigurare din E112, ceea ce inseamna costuri aditionale. Suma stransa pana acum e afisata pe blog si parerea noastra umila este ca ne vom incadra cu cheltuielile pe urmatoarea perioada de timp.
Daca vom avea acceptul celor de la clinica vom posta toate documentele oficiale de colaborare, asta ca dovada de certitudine a costurilor si tot ceea ce implica salvarea lui Raducu.
Tinem neaparat sa multumim celor care ne-au sprijinit de la inceput si pentru care durerea noastra este si durerea lor:
-companiile B.BRAUN, Sandvik Coromant, H.La ROCHE, Servier Pharma, Leo Pharma, Rolling Sistem, Antena 1, ziarelor de Moldova prin tipografia Print..., parohiile Bacaului si Barladului (vom completa lista).

Promitem ca va vom tine la curent!
Alice si Maricel Chirica

ACASA

Am iesit cu bine din prima cura...dupa doua saptamani de chin...si sunt acasa, acolo unde ma simt cel mai bine, unde sunt inconjurat de jucariile mele, unde inventez jocuri si povesti fara sa fiu intrerupt de ace, branule, citostatice si halate albe, unde mami ma imbie cu fel de fel de delicii culinare, unde de fapt ma simt cel mai in siguranta. Nici macar nu vreau sa ies la aer 5 min, pentru ca am impresia ca atunci cand ma imbraca parintii, ma duc la spital inapoi si iarasi plang pana ma invinetesc...iar ei renunta si ma tin in casa.
ACASA...e oaza mea de liniste si cand am ajuns, am fost surprins sa vad ca in lumea mea de povesti au aparut trei personaje...le-am vazut pe geam cand ma uitam in curtea vecinului...erau cu fata spre mine si radeau...pentru ca aveau gura, respectiv un pamatuf de la o matura- si-am ras si eu de ei, dar nu tremurau de frig chiar daca afara ningea, pentru ca aveau si fesuri (pe care le recunosteam ca fiind caciulile lui "Uin" si a "Monei") si fulare la gat, ba chiar si pelerine-niste saci menajeri-, cizme de cauciuc ca sa scartie zapada sub picioare daca o iau din loc si ca sa fie atmosfera cat mai relaxanta aveau si o umbrela intre ei...de parca ar fi stat la plaja si pareau ca ma asteapta.Prin intunericul care se lasase, imaginea prindea contur si tot ce vedeam erau de fapt omuletii de zapada conceputi de vecini special pentru mine...ca sa imi smulga un zambet dupa atatea lacrimi. Si-au reusit... asa ca le-am facut cu manuta, le-am spus "noapte buna" si le-am promis ca a doua zi vor fi personajele principale din jocul meu. Si-au fost...dar nu pentru mult timp. Aerul curat si rece de-afara m-a obosit in nici mai mult nici mai putin de 15 min si-am inceput sa plang ca vreau in casa. Nu mai iesisem de aproape doua luni afara...dar am stat suficient cat sa ma joc printre omuletii de zapada, care cred ca erau o familie, pareau mami, tati si cu mine.
Asa aratam printre ei...

Ma duc sa ma joc acum dar nu inainte de a va reaminti ca nu ma dau batut si de a va multumi pentru tot ce faceti pentru mine. Din lumea mea de povesti, de liniste si siguranta va trimit bezele la toti.
RADUCU

Zece zile

Sunt in a zecea zi de la cura si nu ma simt bine de fel, fac febra, nu mananc nimic, nu dorm bine si stau toata ziua pe picioare la mami sau la tati. Maduva mea nu vrea sa lucreze chiar daca am 6 zile de Za...poate daca in spital exista produsul original si nu cel generic, eram si eu mai bine acum. Azi mi-au pus din nou branula si "apa" pe care o dadeau doamnele de obicei la fluturas s-a transformat in plasma, combinatii de doua antibiotice, eritropoietina, neupogen original de data asta, glucoza, fluconazol (multumiri matusii ca m-a salvat cu aceste medicamente).O sa va povestesc intr-o zi si despre matusa mea...e parte importanta din viata mea, trebuie sa o cunoasteti, pentru ca in cea mai mare parte a timpului e dedicata mie chiar daca il are si ea pe Dudu mai mare decat mine cu aproape doua luni.
Cei din Freiburg nu au intarziat sa apara cu raspunsul si ne asteapta la ei intre doua cure pentru reevaluare, au trimis si invitatia pe mail doar ca desi parintii isi propuse sa mearga miercuri, 22/02/2012, totul e amanat din cauza aplaziei mele. Vom merge dupa ce termin a doua cura, respectiv dupa 5 martie. Intre timp, tati demareaza dosarul la CAS, mami se chinuie sa ma puna pe picioare iar eu, asa cum am promis, rezist si lupt ca sa fiu la final un invingator.
Sunt obosit...si suplimentar ma mai chinuie si mami...imi da laptic cu seringa pe gurita si eu ma impotrivesc pana la lacrimi...nu pot manca nimic, desi cer diverse feluri de mancare.
Deja fac nani...
RADUCU

Despre mine

Astazi nu ma simt prea bine, am iesit din cura pe picioarele mele dar se pare ca sunt un pic doborat de la atatea citostatice, nici nu m-am dat jos din pat, am inceput sa vomit, nu mai mananc si am avut nevoie si de transfuzie de sange. Dar ma voi ridica, pentru ca nu uit nici o secunda ce mi-am promis si suplimentar solidaritatea voastra ma face si mai puternic. Si tot din solidaritate s-a strans si suma de aproximativ 20 000euro.
Am si vesti bune. Adica foarte bune: am primit raspuns din Freiburg -Germania unde ne asteapta la o reevaluare intre doua cure, urmand ca ulterior sa se decida care va fi cursul tratamentului. Mare noroc avem ca accepta formularul E112 ceea ce inseamna ca nu vom mai avea nevoie de atatia banuti ci de mult mai putini daca ni se va aproba dosarul de statul roman. Ne-au promis un raspuns in maxim doua zile atat despre formalitatile legate de E112 cat si despre ce urmeaza sa facem. Mami va posta pe blog mail-ul final primit de la clinica. Cat despre raspunsul din Austria...se lasa asteptat.
Pana atunci, eu va promit ca incerc sa-mi revin cat pot de repede dupa aceasta bombardare cu substante si chiar daca am o stare generala precara eu tot va trimit bezele dintre ace, halate albe, branule si perfuzii.
RADUCU.

Noutati

Azi, 10 februarie 2012, am primit diagnosticul final din Germania, respectiv biologia moleculara si asa cum sperau si parintii mei, este in favoarea noastra. Genetica e negativa ceea ce inseamna ca voi raspunde la tratament si sansele mele la viata au crescut considerabil. Deja am inceput prima cura de chimioterapie si rezist eroic, mananc, ma joc, nu am nevoie de entiemetice suplimentare...si asta pentru ca stiu ce mi-am propus...VREAU sa traiesc. Dupa Germania, parintii asteapta cu sufletul la gura raspunsul de la clinica din Viena. Va fi urmatorul hop de care trebuie sa trecem. Suntem pozitivi cu totii si asa cum v-am promis, va tinem la curent cu noutati.
Dintre halate albe, multe ace, perfuzii si citostatice eu va trimit o bezea tuturor pentru ca ma sustineti!
RADUCU

Istoric

Poveste de viata...

Ma numesc Radu-Stefan si am hotarat sa intru in viata parintilor mei dupa o lunga asteptare, pentru ca bucuria lor sa fie inzecita atunci cand le voi tipa prima oara in urechi...si ziua aceea a fost 11 decembrie 2009. Asa aratam eu atunci...

Timpul a trecut, m-am bucurat de prima aniversare si incepeam sa descoper lumea din jurul meu. Toata ziua chicoteam, faceam mici prostioare si eram desigur, adevarata comoara a parintilor mei. Asa aratam la un anisor...

Primul an de griji si emotii pentru parinti trecuse si iata ca ma indreptam spre al doilea...

...care daca stiam cum va fi sau ce tragedii aduce as fi facut ceva...ceva ce sa le arate parintilor ca boala incepea sa se cuibareasca in sufletelul meu si poate alta era soarta mea acum...dar din pacate exista o parte din destin pe care nu o putem influenta. Petrecerea pentru cei doi anisori ai mei fusese amanata pentru o alta data calendaristica... Asa aratam la doi anisori...

Pana acum a fost POVESTE...de aici incolo totul e COSMAR.

Totul a inceput pe 22 decembrie 2011 cand am fost internat pe un diagnostic de hernie inghinala dreapta si dupa multe peripetii s-a hotarat a se interveni chirurgical in ziua de 13 ianuarie 2012. Parintii au primit primul soc: sarcom cu celule mici albastre cu indice mitotic ridicat iar testele de imunohistochimie orienteaza diagnosticul spre o tumora cu celule mici rotunde polifenotipica. Dupa mai bine de trei saptamani nu aveam un diagnostic cert pentru ca sistemul medical romanesc este dezastruos si deficitar.

Azi, 7 februarie 2012, am primit un prim raspuns din Germania: diagnostic sarcom Ewing extraosos, urmand a fi completat de rezultatele de biologie moleculara.

Parintii nu isi revin din primul soc ca le incaseaza succesiv pe celelalte: lipsa unor citostatice din protocolul pe boala, incapacitatea sistemului medical de a face schema completa de tratament (radioterapie), etc.

Printre altele, parintii au inteles ca in viata nu e important sa ai carti bune ci sa le joci bine pe cele pe care le ai, dar pentru asta avem nevoie de fiecare dintre voi.

Asa arat eu acum...

Stiu, sunt complet schimbat...dar mi-am propus sa recuperez ce am pierdut, mi-am propus si VREAU sa traiesc, dar pentru reusita mea am nevoie de voi, pentru ca salvarea mea e undeva la una din clinicile din Franta, Austria sau Germania si depinde de suma de 150.000 euro.

Putinul fiecaruia dintre voi inseamna mult pentru mine, iar cu cat strangem mai repede acesti bani cu atat mai mult am sanse la viata. Salvarea mea sta in mainile voastre.

Sunt sigur ca parintii vor gasi o cale prin care sa va multumeasca din suflet pentru tot sprijinul acordat. Si tot la fel de sigur sunt ca voi avea ocazia sa-mi aniversez ziua cand voi implini trei anisori si-o sa va trimit un zambet tuturor.

DOAMNE AJUTA!